Tragedie în Italia: Şase germani, ucişi de un şofer în stare de ebrietate

Şase tineri germani au fost ucişi de un automobilist în stare de ebrietate, iar alte 11 persoane au fost rănite, între care două foarte grav, după ce au plecat de la o discotecă, într-o localitate muntoasă, în nordul Italiei, situată în apropierea frontierei cu Austria, potrivit AFP.
Iulian Tudor
06 ian. 2020, 13:27
Tragedie în Italia: Şase germani, ucişi de un şofer în stare de ebrietate

Accidentul a avut loc duminică, spre ora locală 1.15 (2.15, ora României), la ieşirea din satul Lutago, în Alto-Adige, cunoscut amatorilor de schi şi prin frumuseţea peisajelor sale pe timpul verii.

După ce a petrecut o seară la discotecă, grupul de schiori, cu vârste cuprinse între 20 şi 25 de ani, cobora dintr-o maşină care i-a adus la hotel, în momentul în care o maşină a venit cu mare viteză. Unii au fost aruncaţi la câţiva zeci de metri distanţă, potrivit news.ro.

Unsprezece persoane – inclusiv nouă germani – au fost rănite, a declarat pentru AFP un reprezentant al pompierilor din Lutago. Două dintre ele, foarte grav rănite, au fost transportate la spitalul din Innsbruck, în Austria, situat la aproximativ  50 de kilometri distanţă.

Carabinierii din Bolzano, reşedinţa Alto Adige, l-au identificat pe automobilist, un tânăr în vârstă de 27 de ani care locuieşte în zonă, şi au subliniat într-un comunicat că acesta a fost inculpat cu privire la ”omoruri”.

Parchetul din Bolzano a precizat duminică seara că automobilistul avea un nivel de alcoolemie de 1,97 de grame de alcool pe litrul de gânge, de patru ori mai mult decât nivelul maxim autorizat (0,5 grame pe litru). El riscă o pedeapsă de 18 ani de închisoare, potrivit aceleiaşi surse, care a precizat că doi dintre răniţi se aflau în continuare între viaţă şi moarte, potrivit news.ro.

Şeful Guvernului italian Giuseppe Conte şi-a exprimat într-un comunicat ”apropierea” faţă de familiile tinerilor turişti germani. În total, 160 de salvatori au fost mobilizaţi, potrivit pompierilor din Lutago.

La început, unul dintre pompierii care au intervenit, Helmut Abfalterer, credea că intervine ”la un accident rutier cu victime rămase încastrate”, însă a declarat pentru Il Corriere della Sera că a ”găsit un adevărat câmp de luptă”.

”O scenă teribilă., oameni pe jos, strigăte de durere, o tragedie. Nu avem cuvinte”, a povestit recepţionera unui hotel local ziarului italian, amintind că locuitori au cerut în mai multe rânduri ”să se instaleze un radar pe acest drum, pentru că automobiliştii accelerează imediat ce ies din Lutago, iar aici, la un kilometru de centru, ei rulează deja cu 100 de kilometri pe oră”, informează news.ro.

”Abia i-am dat jos pe tineri, când am văzut maşina care venea cu o viteză nebună. I-am semnalizat cu farurile şoferului să încetinească, dar degeaba. Câteva secunde mai târziu i-am văzut în oglinda retrovizoare pe aceşti săraci tineri zburând prin aer”, a declarat pentru Corriere şoferul vehiculului care-i transporta pe tinerii germani.

La Berlin, Ministerul de Externe a subliniat că Consulatul Germaniei de la Milano, în nord-vestul Italiei, se afla ”în contact cu autorităţile italiene care procedeazăla identificarea victimelor”, informează news.ro.

”Plâng împreună cu toţi cei care şi-au pierdut copiii, fraţii şi surorile, prioetenii, în noapte. Le doresc răniţilor să-şi refacă forţele şi o însănătoşire rapidă”, a scris pe Twitter cancelarul german Angela Merkel.

Lutago se află la 970 de metri altitudine, în Valea Aurina. Localitatea are 800 de locuitori, însă este foarte frecventată iarna, în legătură cu terenurile de schi vecine, iar vara de drumeţi şi amatori de alpinism.

Spynews
Prima persoană AUDIATĂ în cazul morții lui Andrei Versace. E un personaj temut în lumea INTERLOPILOR
Bzi.ro
Momentul în care polițiștii din Leeds, Anglia, iau cu forța copiii rromilor! De aici a început tot scandalul – VIDEO
Fanatik.ro
Țeapa luată de o româncă pe litoralul românesc. A făcut rezervare la un hotel care nici nu exista, iar ce a urmat a fost complet neașteptat
Capital.ro
Adio, maestre! Marele actor s-a dus în ceruri. Era iubit și adorat de toți
Playtech.ro
Se închide circulația pe Autostrada Soarelui! Pe unde să circuli ca să ajungi la mare
DailyBusiness
Ce pensie vei primi dacă ai lucrat 15 ani cu carte de muncă
Adevarul
Argument neobişnuit folosit de o avocată din Italia pentru a salva un urs care a atacat un turist: poate fi relocat în România
Spynews
Andrei Versace, bătut cu lopata de un apropiat! Incidentele violente au avut loc după ce “Regele fițelor” i-ar fi furat mașina
Spynews
În ce oraș din întreaga lume e cel mai bine să trăiești. Se află la 500 km de Timișoara, peisajele sunt de vis, iar ahitectura este unică
Evz.ro
Marele anunț pentru pensionari. Când vor primi bani în plus
Impact.ro
Dumnezeule cum arată Monica Gabor acum! NU o mai recunoști, transformare ȘOC
Prosport.ro
FOTO. Fotomodelul de 33 de ani se iubește în secret cu jucătorul mai tânăr cu 11 ani decât ea!
wowbiz.ro
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut niște..."
Cancan.ro
Un român a plătit 2.000 € pentru o săptămână la "all inclusive" în Turcia. Ce a primit să mănânce și să bea 😲
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Elevii care au obținut nota maximă la Evaluarea Națională, dar și la BAC, vor fi răplătiți cu bani! Suma nu este deloc mică
Capital.ro
Gestul complet ilegal în România. Ești condamnat pe loc la închisoare și îți pierzi drepturile
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
Cuplu bombă în sportul românesc: Denis Alibec se iubește cu Anca Surdu, o gimnastă campioană europeană și mondială, devenită vedetă TV la Exatlon
stirilekanald.ro
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace! Cine era cu el în apartament
substantial.ro
Copil de 2 ani decedat în urma unui accident casnic la Bistrița
MediaFlux
A EXPLODAT prețul la ENERGIE! Cât a AJUNS să COSTE un Kwh
Shtiu.ro
Care este țara europeană cu cei mai mulți țigani? Nu, nu e România!