După ce a vorbit despre fraudarea alegerilor, Rudy Giuliani a declarat că în timpul numărării voturilor, observatorii din partea Republicanilor au fost ținuți prea departe de secțiile de scrutin din Philadelphia. Apoi, Giuliani a început să recite o scenă din „My Cousin Vinny”, o comedie care a câștigat premiul Oscar în 1992.
Cel mai probabil scena recitată l-a emoționat, după cum scrie The Guardian, fapt pentru care a început să transpire și odată cu transpirația care se scurgea pe față, a început să curgă și din vopseaua neagră de păr.
Deși era destul de vizibil, nimeni din public nu i-a semnalat că ceva este în neregulă. Cu toate acestea, Internetul a observat și, bineînțeles, glumele au început să apară, unii susținând că Giuliani a folosit vopsea de pantofi pentru a-și colora părul. De asemenea, în timpul conferinței despre fraudarea alegerilor, transmisă live, se auzeau diferite persoane care discutau despre „vopseaua lui Rudy care îi picură pe față”.
Preşedintele ales al SUA Joe Biden a denunţat joi „iresponsabilitatea incredibilă” a preşedintelui în exerciţiu Donald Trump, care încă refuză să-şi accepte înfrângerea în alegerile din 3 noiembrie.
Preşedintele în exerciţiu denunţă, fără cea mai mică dovadă tangibilă, fraude masive în mai multe state şi s-a angajat într-un război de gherilă judiciar dus, într-o confuzie extremă, de avocatul său personal Rudy Giuliani.