”Nu am hotărât dacă voi candida. În primul rând, vreau să venim cu o groază de măsuri de schimbare a Statutului privind candidaturile. Cu cât vor fi mai mulţi candidaţi, cu atât vor fi mai multe proiecte politice. Nu sunt adeptul unei candidaturi unice”, a declarat Marcel Ciolacu, preşedintele interimar al PSD.
Întrebat ce se va întâmpla dacă nimeni nu îşi va depune candidatura, Ciolacu a spus că ”este un partid viu PSD şi mi-aş dori să nu îl subestimeze lumea”.
De asemenea, Marcel Ciolacu a fost întrebat dacă va face echipă cu Gabriela Firea.
”Doamna Firea a anunţat că nu o să candideze, dar nu exclud nu neapărat să candidez eu şi să o cooptez pe doamna Firea în echipă, nu exclud să facem echipă. Întâi să vedem. Eu îmi scriu un proiect politic, cum e şi normal. Orice om politic trebuie să aibă un proiect. (…) În acest moment, eu cu domnul Paul Stănescu stăm împreună în jur de 12 ore pe zi, chiar mai mult decât cu familiile”, a declarat Ciolacu.
Marcel Ciolacu a explicat că până pe 29 februarie va fi Congresul PSD. ”Noi am avut două termene, pana pe 9 februarue să terminăm toate conferinţele judeţene şi până pe 15 februarie organizaţiile să vină cu candidaţii pentru alegerile locale”, a declarat Ciolacu.
Citeşte şi: Marcel Ciolacu: În această sesiune parlamentară PSD va depune o moţiune de cenzură