Avionul ucrainean prăbuşit la Teheran a luat foc în aer. Pilotul a încercat să se întoarcă pe aeroport. Noi date din raportul oficial

Avionul Boeing 737-800 al companiei ucrainene International Airlines care s-a prăbuşit miercuri la Teheran a încercat să se întoarcă după ce s-a descoperit că avea o problemă, a transmis Organizaţia Aviaţiei Civile (CAO) din Iran, care a mai precizat într-un raport preliminar că aeronava era în flăcări când se afla în aer, relatează AFP şi Reuters.
Alina Costache
09 ian. 2020, 06:46
Avionul ucrainean prăbuşit la Teheran a luat foc în aer. Pilotul a încercat să se întoarcă pe aeroport. Noi date din raportul oficial

UPDATE: Avionul Boeing 737 aparţinând companiei ucrainene Ukraine International Airlines (UIA) care s-a prăbuşit miercuri, la puţin timp după decolare de pe aeroportul internaţional de la Teheran, iar toate cele 176 de persoane de la bord au murit, iar aeronava a luat foc înainte să se prăbuşească şi s-a întors din drum, din cauza unor probleme, se arată într-un raport preliminar prezentat joi de Organizaţia Aviaţiei Civile (CAO) iraniene, relatează AFP.


 

UPDATE:„Avionul a dispărut de pe radare când a atins o altitudine de 2.400 de metri. Pilotul nu a transmis niciun mesaj radio privind circumstanţe neobişnuite”, a precizat CAO în primul său raport al anchetei preliminare, publicat în noaptea de miercuri spre joi pe pagina sa de internet.

„Avionul, care se îndrepta iniţial spre vest pentru a ieşi din zona (aeriană) a aeroportului, a făcut dreapta după apariţia unei probleme şi era pe drumul de întoarcere spre aeroport în momentul prăbuşirii”, în urma căreia au murit cei 176 de pasageri şi membri ai echipajului, a adăugat CAO, informează Agerpres.

Aeronava, care zbura spre Kiev şi care avea la bord în special iranieni şi iranino-canadieni, s-a prăbuşit la scurt după decolarea de pe Aeroportul Imam Khomeini de la Teheran.

Citeşte şi Ucraina trimite o echipă de anchetă în Iran pentru a investiga prăbuşirea avionului operat de Ukraine International Airlines

Potrivit unor martori de la sol şi dintr-un alt avion aflat în trecere la mare altitudine, citaţi în raportul Organizaţiei Civile Aeriene din Iran, avionul era în flăcări când încă se afla în aer, iar incendiul s-a intensificat.

Aeronava Boeing, care era în funcţiune doar de trei ani şi care avusese ultima verificare programată la 6 ianuarie, a întâmpinat o problemă tehnică imediat după decolare. Raportul nu precizează care a fost defecţiunea. Totuşi, o sursă canadiană din domeniul securităţii a declarat pentru Reuters că există dovezi că unul dintre motoarele avionului fusese supraîncălzit, potrivit Agerpres.

Prăbuşirea s-a produs la câteva ore după ce Iranul a lansat atacuri cu rachetă asupra forţelor SUA din Irak, ceea ce a stârnit speculaţii că avionul ar fi fost lovit.

DailyBusiness
Marcel Ciolacu și-a dat demisia din PSD: „Voi rămâne interimar până la alegeri”
Spynews
Cine este Călin Georgescu, candidat independent la Alegerile Prezidențiale 2024. Toate informațiile despre cariera și familia lui
Bzi.ro
Ce profesie are Cristela: Soția lui Călin Georgescu a lansat mai multe cărți
Fanatik.ro
Unde se pune bicarbonat de sodiu în mașina de spălat rufe ca să curețe petele eficient. Detaliul pe care multe gospodine nu îl iau în calcul când folosesc acest truc
Capital.ro
Călin Georgescu detonează România. Primul anunț oficial după alegeri: Acum urmează...
Playtech.ro
Cu cine a votat fiica Elenei Lasconi. Ce a declarat tânăra după ce mama ei l-a întrecut pe Ciolacu în turul I de alegeri
DailyBusiness
ALERTĂ în economie. Victoria lui Călin Georgescu pune sub semnul întrebării stabilitatea financiară a României. Bursa a deschis pe roșu!
Adevarul
Rusia a livrat Coreei de Nord un milion de barili de petrol, arată imagini din satelit
wowbiz.ro
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Spynews
Bianca Drăgușanu și Gabi Bădălău s-au despărțit din nou? Ce au făcut cei doi la câteva zile după scandalul de la vila afaceristului
Spynews
Iulia Vântur, imagine emoționantă alături de tatăl iubitului ei, Salman Khan. Ce relație apropiată are cu Salim Khan | FOTO
Evz.ro
A murit "bucătăreasa națională". Își pierduse cele două fiice într-un singur an
Ego.ro
Dacă Elena Lasconi iese președinte, cum s-ar numi soțul ei? Prima Doamnă este Carmen Iohannis acum
Prosport.ro
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile! Decizie șoc
kanald.ro
Cutremur astăzi în România! Ce magnitudine a avut seismul și în ce zonă a fost resimțit
Cancan.ro
Ce înseamnă Clubul de la Roma, din care a făcut parte Călin Georgescu. Cu ce se ocupă această organizație, de fapt
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Cine s-ar afla în spatele lui Călin Georgescu. Informația care aruncă în aer scena politică din România
StirileBZI
Indemnizație de 50% în plus la pensie! Cine beneficiază de această creștere
Prosport.ro
FOTO. Milionarul se însoară cu nepoata fostei soții. Cum arată femeia care i-a luat mințile
stirilekanald.ro
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de asta până acum
substantial.ro
IICCMER își exprimă îngrijorarea cu privire la candidatura lui Călin Georgescu în alegerile prezidențiale
MediaFlux
RĂSTURNARE privind CĂLIN GEORGESCU! CINE ESTE MÂNA lui DREAPTĂ
Shtiu.ro
Cele mai bune glume după deliranta victorie a lui Călin Georgescu la alegerile prezidențiale
Puterea.ro
REPORTAJ Oameni grăbiți, dar cu speranță. Cum văd românii alegerile de anul acesta?