Conform presei britanice, după anunțul făcut, familia regală britanică a fost extrem de afectată. Surse de la Buckingham susțin că Regina Elisabeta a II-a este extrem de tristă și de afectată, în timp ce Prințul Charles și Prințul William, tatăl și fratele Prințului Harry, sunt extrem de furioși.
Drept urmare, Prințul Harry și-a trimis soția înainte în Canada, pentru a fi alături de micuțul Archie, iar el a rămas acasă pentru a pune capăt crizei din familie.
„După multe luni de reflecții și discuții în familie, am ales să facem o schimbare anul acesta, prin a ne clădi un nou rol în cadrul acestei instituții regale. Intenționăm să facem un pas în spate ca membri e prim plan ai familiei regale și să muncim pentru a deveni independenți financiar, continuând în același timp să o sprijinim total pe regină„, a fost anunțul oficial al ducilor de Sussex.
Harry a moștenit în jur de 20 de milioane de lire sterline de la mama sa, prințesa Diana, care a murit pe vremea când prinţul avea doar 12 ani. Regina mamă i-a lăsat, de asemenea, aproximativ 7 milioane de lire sterline.
Meghan are o avere personală de 4 milioane de lire sterline, majoritatea din meseria de actriţă și proprietatea din Canada. De asemenea, câștiga șase cifre în fiecare an din blogging, modă și modelling.
Munca familiei regale este finanțată parțial din averea personală a reginei și restul de la contribuabili. Ultima subvenție totală suverană a fost de 82,2 mil. lire sterline.
Copilul ducesei Meghan de Sussex nu va moșteni titlul de prinț pe care îl poartă tatăl său. În urma unei decizii luate de regele George al V-lea, bunicul reginei Elizabeth a II-a, datând din 1917, titlul de „alteța sa regală prințul/ prințesa” este rezervat doar copiilor suveranului, copiilor fiilor suveranului și celui mai mare dintre fii prințului de Wales (primul moștenitor direct al tronului britanic).
Acesta este motivul pentru care Zara și Peter Phillips, copiii prințesei Anne, sora prințului Charles de Wales și fiică a reginei Elizabeth a II-a, nu au moștenit titlul de prinț/prințesă.
Citeşte şi: Prinţul Harry şi Meghan Markel, decizia care le va marca viaţa