O persoană a reuşit să imortalizeze momentul în care paznicii mall-ului au târât bărbatul către lift. Conform autorului filmării, victimei i s-a făcut răut şi a căzut din picioare, moment în care a fost prins de către cei doi paznici. Incidentul s-a produl la primul nivel al centrului comercial, cu câteva minute înainte de închidere.
O angajata a unui magazin din centrul comercial a publicat un comentariu la postare distribuită pe o reţea de socializare în care explică faptul că victima este o persoană fără adăpost, aflată sub influenţa alcoolului. Se pare că paznicii au apelat numărul de urgenţă.
„Era un boschetar mort de beat. Au venit apoi Ambulanţa şi Politia. (..) Ştiu că arată oarecum urât. Dar la cât de beat era şi la cum mirosea nu ştiu cine se bagă să îl poarte pe brate. L-au dus într-un loc mai ferit şi au aşteptat ambulanţa. Era chiar la ora închiderii. Din păcate, oamenii deşi se revoltă când văd astfel de imagini, nu se implică, nu reacţionează şi sunt dezgustaţi să intre în contact.Trebuiau totuşi să aştepte ambulanta să il ia cu targă..”, a comentat tânăra.
Însă, conform celor două instituţii în cauză, nici Ambulanţă, nici SMURD-ul nu au intervenit deoarece nu a existat niciun apel la numărul de urgenţă, joi în intervalul de ore 21:00-23:00.