Circa 1.300 de cadre didactice auxiliare sau personal nedidactic îşi vor pierde slujbele după interzicerea detaşărilor

Ministerul Educației anunță că „doar 1,53%” din numărul posturilor didactice auxiliare și nedidactice din sistemul de învățământ preuniversitar „se vor vacanta”, după intrarea în vigoare a OUG 1/2020. Ordonanța prevede că detașările se pot se realiza numai cu personal angajat în instituții și autorități publice, conform edupedu.ro
Romania TV
10 ian. 2020, 17:30
Circa 1.300 de cadre didactice auxiliare sau personal nedidactic îşi vor pierde slujbele după interzicerea detaşărilor

Potrivit datelor publice oficiale, numărul personalului vizat de această măsură ar putea ajunge la 1.245 persoane. Sindicatele din Educaţie anunţau vineri că şcolile şi grădiniţele ar putea rămâne fără contabili, fochişti, bucătari sau şoferi de săptămâna viitoare, dacă Guvernul nu găseşte o soluţie la interzicerea detaşărilor.

Persoanele afectate sunt: personalul didactic auxiliar și administrativ (format din secretari, contabili, administratori, bibliotecari, laboranți, informaticieni), personal nedidactic (paznici, mecanici, îngrijitori, fochiști).

„În condițiile în care Guvernul și Ministerul Educației și Cercetării nu vor găsi o soluție de urgență, riscăm ca în multe unități de învățământ să nu se poată acorda salariile, deoarece o parte din contabili erau detașați din mediul privat. În plus, ne putem trezi cu unități de învățământ care vor rămâne închise săptămâna viitoare, deoarece nu vor mai avea bucătari, șoferi de microbuz școlar sau fochiști. FSE „SPIRU HARET” nu a susținut niciodată practica detașărilor pe posturile didactice auxiliare și nedidactice însă, în situația actuală, considerăm că Guvernul ar trebui să ofere un timp rezonabil pentru organizarea concursului pentru ocuparea locurilor de muncă vacante”, a declarat Marius Ovidiu Nistor, președinte FSE „Spiru Haret”.

Art. III din OUG 1/2020, publicată joi în Monitorul Oficial prevede că: (1) Începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, ocuparea prin detaşare a posturilor vacante sau temporar vacante din instituţiile şi autorităţile publice, astfel cum sunt definite la art. 2 alin. (1) pct. 30 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, şi la art. 2 alin. (1) pct. 39 din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare, indiferent de sistemul de finanţare şi subordonare, se poate realiza numai cu personal angajat în instituţii şi autorităţi publice. (2) Începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, detaşările care nu întrunesc condiţiile prevăzute la alin. (1) încetează de drept.

 

Citeşte şi: Federaţia „Spiru Haret”, avertisment de ultimă oră! „Unităţile de învământ ar putea rămâne închise”

DailyBusiness
Românii mai scot bani din buzunar! Va intra în vigoare pe 1 ianuarie 2025
Spynews
Cum s-a înțeles Alina Petre cu fosta soție a lui Bogdan Vasiliu. Îl acuză că ar fi mințit-o în legătură cu femeia cu care are un copil
Bzi.ro
Viorel Lis a ajuns de urgență la spital! Oana Lis este în lacrimi: „Asta este viața!”
Fanatik.ro
LIVE UPDATE Alegeri prezidențiale 2024, turul 1: Prezența la vot în timp real, sondaje, rezultate vot, exit poll, incidente. Câți români au votat până acum
Capital.ro
Şoferii cu permis categoria B care dau iar examen. Regula care nu ii lasă să conducă pe șosele
Playtech.ro
Dezvăluiri tulburătoare despre ultimele zile ale lui Gabriel Cotabiță. Familia l-a internat în mare secret, prietenii nu mai știau nimic de el
DailyBusiness
România și Bulgaria, controale la granițele terestre încă 6 luni după aderare!
Adevarul
Detaliul interesant care a fost găsit în Dnipro, la locul prăbușirii rachetei balistice rusești. Tehnologia învechită pe care o folosește armata lui Putin
wowbiz.ro
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Spynews
Fructul care ajută la pierderea în greutate. Este delicios, îl găsești în orice supermarket, și poate fi consumat crud sau în smoothie
Spynews
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au plecat în vacanță. De când s-au împăcat, foștii soți se comportă ca doi îndrăgostiți / VIDEO
Evz.ro
Ultima etapă. Pensionarii care mai au patru luni la dispoziție pentru a-și rezolva dosarele
Ego.ro
Bendeac a șocat toată țara după moartea lui Cotabiță! De ce nu a vrut să se împace cu el
Prosport.ro
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
kanald.ro
Statul oferă ajutoare persoanelor care trec prin situații critice! Cât primesc acești oameni din partea Guvernului
Cancan.ro
Gabriel Cotabiță a murit cu o mare durere în suflet! Se plângea soției sale că nu îl mai…
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Harry și Meghan Markle au făcut marele anunț privind mariajul lor. Au pus capăt!
StirileBZI
Crește valoarea tichetelor de masă! Cine va primi mai mulți bani
Prosport.ro
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
stirilekanald.ro
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
substantial.ro
Volodimir Zelenski discută posibilitatea încheierii războiului în Ucraina după alegerea lui Trump ca președinte al SUA
MediaFlux
ADEVĂRUL despre PENSII! Un MILION de ROMÂNI sunt AFECTAȚI DIRECT
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Captură neobișnuită: Poliția olandeză a descoperit un pitic de grădină din… MDMA,o substanță cunoscută și sub numele de ecstasy