Ion Popescu a precizat că a cerut să se facă mai multe controale la CFR Călători după ce a sesizat nereguli, însă conducerea companiei nu a luat măsuri.
„Ba chiar ne reproşa că nu sindicatele ar conduce CFR. La un moment, deranja că noi intervenim la aşa ceva”, a spus liderul sindical.
Popescu susţine că problema pieselor furate care sunt înlocuite şi a doua zi din nou furate este de fapt un lucru „dirijat şi lăsat să meargă aşa”.
„Ei conduc, sunt sute de directori şi, în loc să ia măsuri să disciplineze şi să instruiască, oamenii sunt lăsaţi aiurea.(…) Am atenţionat că vina pentru pierderi, în afară de ce fură ceilalaţi prin contracte, preferinţe şi tot felul de alte lucruri, vina este a celor care conduc, care dau dovadă de lipsă de profesionalism şi de interes pentru a funcţiona calea ferată”, a mai spus Ion Popescu.
Preşedintele Confederaţiei Meridian a adăugat că miercuri a discutat cu toţi liderii de sindicat locali chiar despre aceste probleme.
Popescu a mai precizat că o altă problemă a CFR este faptul că aproape 25.000 de salariaţi au fost disponibilizaţi, iar locurile lor sunt ţinute de cei care au rămas, nevoiţi să facă multe ore suplimentare neplătite.
Un număr de 81 de mandate de aducere au fost emise pe numele unor angajaţi de la regionalele CFR Călători suspectaţi de fapte de corupţie, a declarat purtătorul de cuvânt al Parchetului Tribunalului Braşov, Alina Popescu.
Purtătorul de cuvânt al Parchetului Tribunalului Braşov, Alina Popescu, a declarat că în acest dosar, în care se fac cercetări de aproximativ un an, sunt vizate infracţiuni de corupţie şi de abuz în serviciu.
Angajaţii CFR Călători suspectaţi în acest dosar sunt de la regionalele Bucureşti, Braşov, Cluj, Iaşi şi Craiova. În ancheta privind fapte de corupţie sunt vizate aproximativ 200 de persoane, printre care controlori şi şefi de tren, a declarat, joi, directorul CFR Călători, Ştefan Roşeanu, el precizând că aproximativ 30% dintre călători circulă fără bilet, iar pierderile sunt de 100-150 milioane de lei anual.