Avocatul Dan Chitic prezintă imaginea de coşmar a lui Sorin Ovidiu Vîntu. „Este condamnat la MOARTE!”

Dan Chitic a reacționat dur după ce magistrații de la Judecătoria Sectorului 5 au respins cererea de eliberare condiționată făcută de Sorin Ovidiu Vîntu. Omul de afaceri execută în prezent o pedeapsă de 11 ani de închisoare.
Filip Stan
11 ian. 2020, 14:27
Avocatul Dan Chitic prezintă imaginea de coşmar a lui Sorin Ovidiu Vîntu.

Dan Chitic susţine, într-o postare pe Facebook, că mai mulţi condamnaţi celebri, dar mai ales Sorin Ovidiu Vîntu, se confruntă cu situaţii extrem de grave. Avocatul susţine chiar că SOV este aproape de moarte!

Sorin Ovidiu Vîntu rămâne în puşcărie. Cererea de eliberare condiţionată, respinsă de instanţă

„Sunt unele perosane ale căror atitudini sau fapte au produs un impact atât de mare asupra mentalului colectiv încât acestora le este practic imposibil să scape de stigmatul vinovăției. Alte persoane, indiferent dacă făceau sau nu parte și din prima categorie, au făcut însă fatala greșeală de a intra pe curs de coliziune cu interesele Sistemului, arogându-și dreptul de a nu îndeplini întocmai și la timp anumite „sugestii”, ba chiar mai grav, de a avea o agendă proprie, complet independentă de cea a Sistemului. Aceste din urmă persoane sunt cele asupra cărora s-a aruncat o anatemă socială indelebilă, purtând o vinovăție mai mare decât toate celalte vinovății și care de cele mai multe ori excede sfera penală, anatemă de care pare a se putea scăpa doar… prin moarte. Moarte, nu de puțin „înlesnită” binevoitor de același Sistem.

În această categorie au intrat o serie întreagă de persoane incomode, dintre care cei mai cunoscuți sunt probabil Dan Adamescu și judecătorul Mustață, deja izbăviți de moarte de anatema sistemului. Dar și la acest moment, multe, foarte multe alte persoane, cu vinovății reale sau doar inventate, se găsesc încă și ele pe culoarul condamnaților, și amintesc aici doar pe câțiva: Nicușor Constantinescu, Ovidiu Tender, sau „teroristul” Omar Hayssam…

Din această categorie, a deținuților aflați pe culoarul morții, face parte fără doar și poate și Sorin Ovidiu Vîntu, cel care mi-a devenit acum ceva vreme client și mai apoi prieten.

SOV se află în acest moment în executarea unei pedepse de 11 ani de închisoare (4017 zile), așa cum a rezultat în urma contopirii. Și, din data de 4 Decembrie 2019, a fost propus a fost propus pentru liberare condiționată, asta după ce a executat deja nu mai puțin de 2330 zile până în acest moment. Asta după ce, în paranteză fie spus, în această perioadă, prin 2014, a contactat și o tuberculoză din mediul penitenciar, mediu de care „beneficiază” atât deținuții cât și personalul ANP.

Nu voi comenta aici faptul că nu există un temei legal pentru care în urma contopirii să fi rezultat o pedeapsă de 11 ani (așa cum a decis Curtea de Apel) și nu de maxim 10 ani, așa cum hotărâse inițial Tribunalul București pe baza singurului mod de calcul posibil de aplicat în temeiul legii în cazul lui SOV.

Relevant este că Sorin Ovidiu Vîntu a devenit propozabil pentru liberarea condiționată după executarea a 2009 zile de închisoare în baza hotărârii de contopire în care a rezultat pedeapsa de 11 ani și respectiv, ar fi fost propozabil după 1746 zile de închisoare dacă pedeapsa rezultantă ar fi fost de 10 ani, așa cum ar fi impus-o legea.

Cu alte cuvinte Sorin Ovidiu Vîntu ar fi putut și, în opinia mea, ar fi trebuit să fie liber încă de acum 8-10 luni, executând pedeapsa de 11 ani, ba chiar de peste 1 an și jumătate – dacă pedeapsa rezultantă ar fi fost de 10 ani. Asta dacă nu s-ar fi aliniat împotriva sa stelele.

I s-a refuzat regimul alimentar pentru bolile sale

Căci, „întâmplător”, nu doar că a fost lipsit de posibilitatea de a intra în comisia de liberare condiționată la termenul legal, ci în ultima perioadă starea sa de sănătate s-a agravat considerabil ca urmare a faptului că Penitenciarul Rahova nu i-a putut asigura pe durata detenției sale de acolo regimul alimentar și de viață impus de gravele sale afecțiuni, ba mai mult, i-a refuzat aberant și abuziv și dreptul de a primi dieta necesară pe care i-o puteau aduce din afara penitenciarului membrii familiei sale.

Efectul? Sorin Ovidiu Vîntu este foarte grav bolnav. Și pe punctul de a pierde cel puțin 4 degete de la un picior… dacă nu cumva, Doamne ferește, mai mult de atât.

Și cu toate astea… nimic din cele de mai sus nu au contat în fața Judecătoriei Sectorului 5 când, acum câteva zile în urmă, a judecat cererea SOV de liberare condiționată. În fața cererii parchetului de a amâna cu nu mai puțin de 12 luni liberarea condiționată, (prea) tânăra judecătoare de la 5 a respins „propunerea de liberare condiționată formulată cu privire la petentul condamnat Vîntu Sorin Ovidiu ca neîntemeiată”, stabilind „termen de reiterare a cererii în Comisia pentru liberare condiţionată la data de 20.09.2020.”

Or, fără nicio exagerare, în condițiile date, aceste 9 luni pot face diferența între viață și moarte. Între o persoană care, odată ieșită în libertate, ar putea incomoda sistemul și un personaj trimis din pușcărie direct în paginile unei istorii plină de samavolnicii și abuzuri.

E motivul pentru care au fost create „culoarele” în justiție.

E motivul pentru care există un „culoar al condamnaților la moarte”… asta deși pedeapsa capitală a fost abolită cică din Decembrie ’89.

Căci Sistemul din România și-a instituit un veritabil drept de viață și de moarte asupra celor care îndrăznesc să gândească și să vorbească altfel decât e prevăzut de liniile directoare ale politicii de stat și de partid”, a scris Dan Chitic.

Sorin Ovidiu Vîntu trimis în judecată într-un nou proces. A influenţat numirea lui Liviu Mihaiu în funcţia de guvernator al Deltei

Sorin Ovidiu Vîntu execută 11 ani închisoare în Penitenciarul Rahova, pedeapsă rezultată ca urmare a contopirii condamnărilor primite în mai multe dosare.

Ultima condamnare de 10 ani închisoare a fost primită de Vîntu în aprilie 2018, într-un dosar privind delapidarea patrimoniului Asociaţiei Salariaţilor din cadrul SNP Petrom SA.

El mai are la activ 8 ani închisoare în dosarul FNI (februarie 2017), 6 ani şi 2 luni închisoare în dosarul falimentării companiei Petromservice (iulie 2016), 2 ani închisoare pentru favorizarea lui Nicolae Popa (ianuarie 2014), un an închisoare pentru şantajarea lui Sebastian Ghiţă (iunie 2012).

DailyBusiness
Românii mai scot bani din buzunar! Va intra în vigoare pe 1 ianuarie 2025
Spynews
Cum s-a înțeles Alina Petre cu fosta soție a lui Bogdan Vasiliu. Îl acuză că ar fi mințit-o în legătură cu femeia cu care are un copil
Bzi.ro
Viorel Lis a ajuns de urgență la spital! Oana Lis este în lacrimi: „Asta este viața!”
Fanatik.ro
Concediul 2024. Ce se întâmplă, de fapt, cu zilele de concediu neluate până la sfârşitul anului. Asta spune legea
Capital.ro
Cel mai iubit actor a murit. Drum lin, maestre! A cucerit generații la rând
Playtech.ro
Dezvăluiri tulburătoare despre ultimele zile ale lui Gabriel Cotabiță. Familia l-a internat în mare secret, prietenii nu mai știau nimic de el
DailyBusiness
România și Bulgaria, controale la granițele terestre încă 6 luni după aderare!
Adevarul
Detaliul interesant care a fost găsit în Dnipro, la locul prăbușirii rachetei balistice rusești. Tehnologia învechită pe care o folosește armata lui Putin
wowbiz.ro
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Spynews
Fructul care ajută la pierderea în greutate. Este delicios, îl găsești în orice supermarket, și poate fi consumat crud sau în smoothie
Spynews
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au plecat în vacanță. De când s-au împăcat, foștii soți se comportă ca doi îndrăgostiți / VIDEO
Evz.ro
Suferința ascunsă a lui Gabriel Cotabiță. Dezvăluiri tulburătoare
Ego.ro
Bendeac a șocat toată țara după moartea lui Cotabiță! De ce nu a vrut să se împace cu el
Prosport.ro
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
kanald.ro
Statul oferă ajutoare persoanelor care trec prin situații critice! Cât primesc acești oameni din partea Guvernului
Cancan.ro
Gabriel Cotabiță a murit cu o mare durere în suflet! Se plângea soției sale că nu îl mai…
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
România a pierdut cea mai mare actriță. Nu o vom uita niciodată! A fost unică
StirileBZI
Crește valoarea tichetelor de masă! Cine va primi mai mulți bani
Prosport.ro
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
stirilekanald.ro
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
substantial.ro
Episodul de iarnă se încheie: vreme frumoasă de alegeri
MediaFlux
ULTIMELE IMAGINI cu GABRIEL COTABIȚĂ! Era de NERECUNOSCUT
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Captură neobișnuită: Poliția olandeză a descoperit un pitic de grădină din… MDMA,o substanță cunoscută și sub numele de ecstasy