Nouă angajaţi ai CFR Călători au fost reţinuţi

Nouă angajaţi ai CFR Călători - Regionala Braşov au fost reţinuţi şi vor fi duşi la instanţă cu propunere de arestare preventivă. În paralel, audierile continuă la Parchetul din Braşov. În total, 200 de angajaţi ai CFR călători sunt anchetaţi. Printre ei, 16 inspectori şi patru directori. Şeful de la CFR călători nu exclude ca multi dintre cei anchetaţi să fie suspendaţi din funcţie. Totodată recunoaşte că blatul în trenurile din România este o practică des întâlnită.
Romania TV
25 oct. 2012, 10:36
Nouă angajaţi ai CFR Călători au fost reţinuţi

Cei nouă angajaţi ai CFR Călători Braşov au fost reţinuţi de către procurorii Parchetului Tribunalului Braşov pentru luare şi dare de mită şi asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Parchetului Tribunalului Braşov, procuror Alina Popescu, cele nouă persoane pe numele cărora au fost emise ordonanţe de reţinere pentru 24 de ore sunt controlori de tren sau revizori de la Regionala CFR Călători Braşov, scrie Mediafax.

„Conductorii de tren luau bani de la călătorii care circulau fără bilet. Le cereau bani pentru a nu le întocmi acte premergătoare contavenţiei la regimul circulaţiei pe calea ferată, aşa cum prevede legea. Ulterior, pentru a-şi putea desfăşura în continuare acest gen de activitate dădeau o parte din banii primiţi mai departe către superiori, iar la rândul lor aceştia îi dădeau mai departe mai sus, până la nivelul revizorilor”, a spus Popescu.

Prejudiciul estimat în perioada vizată de anchetă, respectiv un an şi jumătate, este de aproximativ 200 de milioane de lei.

„Acest prejudiciu poate să exprime contravaloarea tuturor tichetelor de transport care ar fi trebuit să fie încasate de conductorii de tren şi nu au fost, raportat la perioada de un an şi jumătate de când au fost făcute cercetările”, a precizat procurorul.

Infracţiunile vizate în acest dosar sunt luare de mită, dare de mită, asociere în vederea de săvârşire de infracţiuni şi divulgarea de informaţii nedestinate publicităţii în vederea obţinerii unui folos material.

„Toate aceste infracţiuni sunt investigate într-un dosar de anvergură instrumentat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov în care investigaţiile durează de aproximativ un an şi jumătate. Au fost folosite tehnici speciale de investigare pentru documentarea unei activităţi infracţionale desfăşurate într-o scară ierarhică de la nivelul conductori de tren, şef de tren, inspector şi revizor de specialitate. Au fost folosite tehnici speciale de investigare, avem imagini ambinetale surprinse cu ocazia investigaţiilor făcute cu investigstori sub acoperire „, a mai spus procurorul de la Parchetul Tribunalului Braşov.

Transferul banilor de la conductori către superiorii lor se făcea în toaletele trenurilor, iar mai departe, la Bucureşti, banii erau predaţi prin intermediul chioşcurilor de ziare sau de băuturi răcoritoare de pe peronul Gării de Nord, unde lucrau şi rude ale angajaţilor CFR Călători.

„Locaţiile unde să făcea tranzitul de bani pot fi şi acestea. Destinatarii finali ai banilor urmează să fie stabiliţi clar în cursul investigaţiilor. Posibil să fie şi rudele celor implicaţi, nu pot infirma”, a mai afirmat reprezentantul Parchetului.

Aproximativ 200 de angajaţi al CFR Călători, printre care controlori şi şefi de tren bănuiţi de luare şi dare de mită, au fost ridicaţi de poliţişti de la mai multe regionale şi duşi la audieri la Braşov. Angajaţii sunt cercetaţi pentru că făceau parte dintr-o reţea care aduna şpaga primită în trenuri de la călători. Alături de controlori, au fost ridicaţi patru directori şi 16 inspectori din CFR.

Potrivit directorului CFR Călători, Ştefan Roşeanu, aproximativ 30% dintre călători circulă fără bilet, iar pierderile sunt de 100-150 milioane de lei anual. Ştefan Roşeanu a spus că ancheta Parchetului vizează suspiciuni în cazul călătoriilor fără bilet, fiind desfăşurată la nivel naţional în cazul structurilor CFR Călători.

În paralel cu ancheta judiciară, CFR va desfăşura propria anchetă ce ar putea duce la sancţiuni severe. „Vom aplica şi noi dispoziţiile interne. Se va ajunge până la suspendare, normal sau desfacerea contractelor de muncă”, a declarat Roşeanu.

Conform unor informaţii prezentate de România TV, şefii Corpului de Control din minister ştiau de practica endemică a luării de mită în trenuri, însă nu au fost luate măsuri disciplinare.

DailyBusiness
Marcel Ciolacu și-a dat demisia din PSD: „Voi rămâne interimar până la alegeri”
Spynews
Cine este Călin Georgescu, candidat independent la Alegerile Prezidențiale 2024. Toate informațiile despre cariera și familia lui
Bzi.ro
Ce profesie are Cristela: Soția lui Călin Georgescu a lansat mai multe cărți
Fanatik.ro
Pe cine susține Gigi Becali în turul 2: Elena Lasconi sau Călin Georgescu?
Capital.ro
Cine s-ar afla în spatele lui Călin Georgescu. Informația care aruncă în aer scena politică din România
Playtech.ro
Cu cine a votat fiica Elenei Lasconi. Ce a declarat tânăra după ce mama ei l-a întrecut pe Ciolacu în turul I de alegeri
DailyBusiness
ALERTĂ în economie. Victoria lui Călin Georgescu pune sub semnul întrebării stabilitatea financiară a României. Bursa a deschis pe roșu!
Adevarul
Rusia a livrat Coreei de Nord un milion de barili de petrol, arată imagini din satelit
wowbiz.ro
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Spynews
Bianca Drăgușanu și Gabi Bădălău s-au despărțit din nou? Ce au făcut cei doi la câteva zile după scandalul de la vila afaceristului
Spynews
Iulia Vântur, imagine emoționantă alături de tatăl iubitului ei, Salman Khan. Ce relație apropiată are cu Salim Khan | FOTO
Evz.ro
Râzi cu lacrimi. Val de glume după victoria lui Călin Georgescu
Ego.ro
Dacă Elena Lasconi iese președinte, cum s-ar numi soțul ei? Prima Doamnă este Carmen Iohannis acum
Prosport.ro
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile! Decizie șoc
kanald.ro
Breaking News: Marcel Ciolacu a demisionat de la PSD! Primele declarații ale președintelui de partid
Cancan.ro
Ce înseamnă Clubul de la Roma, din care a făcut parte Călin Georgescu. Cu ce se ocupă această organizație, de fapt
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Dezvăluirea momentului despre Călin Georgescu. Dan Diaconescu aruncă bomba. Nu știa nimeni
StirileBZI
Indemnizație de 50% în plus la pensie! Cine beneficiază de această creștere
Prosport.ro
FOTO. Milionarul se însoară cu nepoata fostei soții. Cum arată femeia care i-a luat mințile
stirilekanald.ro
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de asta până acum
substantial.ro
Traian Băsescu critică ferm candidatura lui Călin Georgescu, sprijinindu-o pe Elena Lasconi
MediaFlux
RĂSTURNARE privind CĂLIN GEORGESCU! CINE ESTE MÂNA lui DREAPTĂ
Shtiu.ro
Cele mai bune glume după deliranta victorie a lui Călin Georgescu la alegerile prezidențiale
Puterea.ro
REPORTAJ Oameni grăbiți, dar cu speranță. Cum văd românii alegerile de anul acesta?