DNA, descindere la Spitalul Judeţean Sibiu. Procurorii ancheteză spaţiile destinate bolnavilor COVID

DNA a descins în forţă la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu. Conducerea unităţii medicale a predat documente referitoare la atribuirea contractului privind construcţiile modulare ale unităţii spitaliceşti, cele destinate pacienţilor cu Covid-19, existând un dosar penal în acest sens administrat de procurorii anticorupţie din Alba Iulia.
Alina Costache
23 nov. 2020, 16:42
DNA, descindere la Spitalul Judeţean Sibiu. Procurorii ancheteză spaţiile destinate bolnavilor COVID

Spitalul Judeţean Sibiu este în centrul unui scandal. Purtătorul de cuvînt al instituţiei, Decebal Toderiţă, suţineă, că deoarece există un dosar penal cu privire la săvârşirea unor infracţiuni prevăzute de Legea 78/2000 referitor la procedura privind atribuirea contractului de lucrări „Amplasare provizorie şi reversibilă – construcţii modulare spital”, au fost transmise documentele solicitate anchetatorilor, conform News.ro.

Spitalul Judeţean Sibiu, anchetat. DNA a descins în forţă

„Având în vedere că pe rolul Direcţiei Naţională Anticorupţie, Serviciul Teritorial Alba Iulia, există înregistrat un dosar penal cu privire la săvârşirea unor infracţiuni prevăzute de Legea 78/2000, prin Ordonanţa procurorului din cadrul DNA s-a dispus în data de 25.08.2020, predarea în fotocopie a documentelor referitoare la procedura privind atribuirea contractului de lucrări precum şi plăţile efectuate până în prezent. SCJU Sibiu a răspuns acestei solicitări în data de 3 septembrie predând documentele solicitate”, a transmis Decebal Toderiţă.

Unitatea medicală a inaugurat, în urmă cu o lună, o structură modulară destinată internării şi tratării pacienţilor diagnosticaţi cu coronavirus.

Structura deschisă este una modernă, iar în cadrul acesteua se regăsesc cabinete pentru medici, asistente şi registratură, sală de tratament şi un total de 25 de paturi în 8 saloane (cinci saloane a patru paturi şi 3 saloane totalizând 5 paturi). Toate saloanele sunt dotate cu grup sanitar propriu.

Proiectul face parte dintr-un obiectiv de investiţii amplu, care a fost finalizat în urmă cu puţin timp şi care reprezintă două pavilioane modulare, amplasate în spatele Pavilionului Chirurgical, cu o suprafaţă de circa 750 de metri pătraţi. Valoarea totală a proiectului se ridică la peste 6 milioane de lei. Fondurile au fost asigurate de către Consiliul Judeţean Sibiu.

Managerul Spitalului a demisionat, la cerearea Ralucăi Turcan. Ce anunţ a făcut Liliana Coldea

Coldea Liliana, directorul Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu a demisionat din funcție, la doar cinci zile de când Raluca Turcan i-a cerut acest lucru.

Aceasta a precizat că decizia vine în urma unor motive personale. Consiliul Judeţean va numi un manager interimar, până la ocuparea postului prin concurs.

„Numeroase presiuni care s-au făcut asupra mea m-au determinat să îmi înaintez demisia din funcția de manager al Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu. Sunt un om responsabil și un profesionist care a făcut tot ce a fost posibil astfel încât lucrurile în spital să se desfășoare în interesul pacienților și cu protejarea cadrelor medicale. Nu m-am lăsat influențată de constrângerile venite pe mai multe canale și nici nu am intrat în jocurile politice, pentru că mai presus de toate este sănătatea oamenilor”, spunea Liliana Coldea, în respectivul comunicat.

Citeşte şi: Directorul spitalului din Sibiu a demisionat ca urmare a presiunilor politice: „Nu am intrat în jocuri politice. Mai presus e sănătatea oamenilor”

 

Spynews
Prima persoană AUDIATĂ în cazul morții lui Andrei Versace. E un personaj temut în lumea INTERLOPILOR
Bzi.ro
Loredana Groza a făcut furori, în costum de baie! La 54 de ani, vedeta arată senzațional! – FOTO
Fanatik.ro
Pericolul ascuns de pe plaje. Lucrul banal care poate duce la tragedii
Capital.ro
Românii sunt verificați. ANAF face măcel. Este obligatoriu în România
Playtech.ro
Ce spune Ciprian Marica despre incendiul pornit în incinta academiei sale din Pipera. Fanii nu se așteptau la asta!
DailyBusiness
Anunțul momentului cu privire la pensiile românilor! Vin primele documente
Adevarul
Unul dintre cele mai mari spitale din România în pericol de colaps. Deficitul de personal este de 1.000 de persoane, iar radiologia abia mai funcționează
Spynews
Andrei Versace, bătut cu lopata de un apropiat! Incidentele violente au avut loc după ce “Regele fițelor” i-ar fi furat mașina
Spynews
În ce oraș din întreaga lume e cel mai bine să trăiești. Se află la 500 km de Timișoara, peisajele sunt de vis, iar ahitectura este unică
Evz.ro
Daniela Condurache, tarif de lux. Cât încasează la un eveniment
Impact.ro
Dumnezeule cum arată Monica Gabor acum! NU o mai recunoști, transformare ȘOC
Prosport.ro
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate prea mult!
wowbiz.ro
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut niște..."
Cancan.ro
Bogdan Vlădău, primele declarații despre divorțul de Gina Chirilă: 'Încă îmi revin un pic' 😲
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Motivul pentru care raportul final al necropsiei lui Andrei Versace va fi gata abia peste un an! La ce concluzie au ajuns medicii legiști
Capital.ro
A murit cea mai frumoasă actriță. Marea doamnă s-a stins. Toți o știau din telenovele
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Imagini interzise, de la saună, cu Georgina, iubita lui Cristiano Ronaldo! A intrat într-o pereche de colanți și fanii au reacționat instant
stirilekanald.ro
Doctorița Gavril, ucisă în 30 de secunde! Filmul complet al crimei din Brăila
substantial.ro
Mirosul stresului influențează comportamentul câinilor, arată un studiu
MediaFlux
Cine va fi VIITORUL PREȘEDINTE al SUA! CUTREMUR la nivel MONDIAL
Shtiu.ro
Care este țara europeană cu cei mai mulți țigani? Nu, nu e România!