Ambasada României în Marea Britanie a cerut conducerii companiei Tesco să elimine afișele cu mesaj cu un puternic caracter discriminatoriu la adresa românilor, potrivit unui comunicat al Ministerului de Externe.
Demersurile au fost făcute atât pe lângă conducerea companiei, cât şi pe lângă autorităţile centrale şi locale, inclusiv la nivelul ministerului de Externe britanic.
„MAE dezaprobă acest tip de mesaje discriminatorii care nu reflectă imaginea reală a comunităţii române din Marea Britanie, bine integrată şi care aduce o contribuţie reală la dezvoltarea societăţii şi economiei britanice”, se arată într-un comunicat al MAE.
Totodată, MAE informează că, în scrisoarea adresată conducerii companiei și poliției locale, reprezentanții ambasadei au solicitat înlăturarea imediată a materialelor cu caracter discriminatoriu, precum și clarificarea circumstanțelor și a motivelor care au stat la baza utilizării acestora.
„Ambasada României la Londra urmărește cu deosebită atenție acest subiect și va întreprinde toate demersurile legale pentru a asigura cetățenilor români din Marea Britanie garantarea drepturilor în calitate de cetățeni UE și aplicarea unui tratament non-discriminatoriu”, mai precizează MAE.
Supermarket din Londra, mesaj scandalos pentru români
Tesco, un cunoscut supermarket din Londra, a afişat un mesaj scandalos la adresa românilor, în limba română.
„Avertisment pentru hoţii din magazine. Hoţii din magazine prinşi vor fi urmăriţi penal. Ofiţeri de poliţie îmbrăcaţi în civil acţionează în această zonă”, este mesajul afişat la intrarea în magazinele Tesco.
Cei care au văzut afişul din magazin au reacţionat dur, o româncă chiar a trimis o scrisoare de protest conducerii magazinului.
„Nu este demn ca un lanţ care se prezintă ca progresist, în serviciul oamenilor, cum ar fi Tesco, să permită profilarea etnică în magazinele sale. Imaginea prezintă un avertisment, în limba română, împotriva hoţului.
Trebuie să credem că toţi românii sunt hoţi, sau poate doar aceia care nu stăpânesc limba bardului şi au nevoie ca acest mesaj scandalos să fie explicat în limba română? Vă rog cu amabilitate să îndepărtaţi astfel de afişe din magazinele dvs., în caz contrar, vom atrage atenţia Comisiei pentru egalitate şi drepturile omului asupra practicilor dvs”, este mesajul Iolandei Costide, un arhitect român cunoscut în Londra.