PROGNOZA METEO. Iarna este încă timidă, meteorologii anunţă fulguieli la mijlocul săptămânii

Vremea va fi marcată de un grad accentuat de nebulozitate în prima jumătate a săptămânii, iar de joi vor fi condiţii de burniţă şi fulguială, cu precădere în sudul şi estul României.
Marius Neagu
13 ian. 2020, 15:28
PROGNOZA METEO. Iarna este încă timidă, meteorologii anunţă fulguieli la mijlocul săptămânii

Marţi, în zonele joase de relief din sudul și sud-estul țării și local în cele din vest și centru va fi nebulozitate stratiformă și ceață care local – cu precădere în Lunca Dunării și a Siretului, sudul Câmpiei Române și în depresiuni- vor persista întreaga zi, astfel că valorile termice vor fi în general apropiate de cele normale ale datei. În schimb, la deal și la munte, în condiții de cer mai mult senin, vremea va fi în orele amiezii mult mai caldă decât în mod obișnuit în a doua decadă a lunii ianuarie. Temperaturile maxime vor fi de la -2…2 grade în zonele cu ceață persistentă și 10…11 grade în cele dealuroase din sudul țării. Noaptea nebulozitatea de plafon jos și ceața se vor semnala pe spații extinse în regiunile extracarpatice și pe areale mai mici în zonele joase din vest și centru. Vântul va sufla slab și moderat. Temperaturile minime vor fi cuprinse între -13 grade în depresiunile din estul Transilvaniei și 1…3 grade pe litoral și în Dealurile de Vest.

La Bucureşti, marţi, în cea mai mare parte a intervalului nebulozitatea joasă sau ceața vor persista, cerul devenind variabil doar în orele după-amiezii. Vântul va sufla slab. Temperatura maximă va fi de 3…4 grade, iar cea minimă de -2…0 grade, valori peste cele climatologic specifice datei.

Miercuri, în zonele joase din Oltenia, Muntenia, sudul și centrul Moldovei, dar și în Dobrogea vremea va fi închisă, cu nebulozitate stratiformă și ceață persistente în cea mai mare parte a intervalului (asociate izolat și trecător cu burniță sau fulguieli), determinând valori diurne de temperatură în jurul celor climatologic specifice pentru mijlocul lunii ianuarie. În restul țării, cerul va fi variabil la senin, norii joși și ceața vor fi prezenți pe spații mai restrânse, mai ales dimineața și noaptea și cu precădere pe văi și în depresiuni, iar vremea va fi mult mai caldă decât normal. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperaturile maxime se vor încadra între -2…2 grade în zonele cu ceață persistentă și 11…12 grade în Dealurile de Vest; minimele termice vor fi cuprinse între -13 grade în depresiunile din estul Transilvaniei și 2…4 grade în zona deluroasă din Banat și Crișana, dar și pe litoral.

Miercuri, în Bucureşti, vremea va fi în general închisă, cu ceață și nebulozitate joasă persistente. Vântul va sufla slab. Temperatura maximă va fi de 1…2 grade, iar cea minimă de -1…0 grade.

Joi, în ţară, cerul va fi variabil la deal și la munte, iar în zonele joase de relief, cu precădere din sudul și estul țării va fi nebulozitate joasă și se va forma ceață, care pot persista și izolat vor fi condiții de burniță sau fulguială. Vântul va sufla slab și moderat. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 0 și
10 grade, iar cele minime vor fi cuprinse între -7 și 2 grade, mai coborâte în depresiunile din estul Transilvaniei, spre -11 grade.

Joi, la Bucureşti, va fi nebulozitate joasă și se va forma ceață pe parcursul întregului interval. Vântul va sufla în general slab. Temperatura maximă va fi de 3…4 grade, iar cea minimă de -3…-1 grad.

Vineri, în ţară, cerul va fi variabil, iar în special în regiunile sudice și estice va mai fi nebulozitate joasă și se va forma ceață și cu precădere noaptea pe spații mici se vor semnala precipitații mixte. Vântul va sufla slab și moderat. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 2 și 8 grade, iar cele minime vor fi cuprinse între -7 și 1 grad.

Vineri, la Bucureşti, va fi nebulozitatea joasă și se va semnala ceață, iar vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă va fi de 3…4 grade, iar cea minimă de -1…0 grade.

DailyBusiness
Un nou concediu pentru această categorie de români. Ce condiții trebuie să îndeplinească
Spynews
Ion Șaulescu de la Mireasa, sezonul 4, adevărul despre separarea de Raluca, după trei ani de relație: „Nu sarcina a fost motivul”. Ce s-a întâmplat între foștii concurenți
Bzi.ro
Oana Roman, de urgență la spital! Imaginea cu care și-a îngrijorat fanii
Fanatik.ro
Stațiunea din România pe care turiștii o evită. A nins, peisajele sunt spectaculoase, zăpada e perfectă pentru a schia, dar oamenii fug de ea
Capital.ro
Anunț teribil despre Călin Georgescu. România nu scapă: 60 de zile îi sunt suficiente
Playtech.ro
Ce pun moldovencele în compoziția sarmalelor ca să iasă mult mai gustoase. De asta le ies mereu mult mai pufoase
DailyBusiness
Pensii 2025. Vești proaste pentru milioane de pensionari. Ce se întâmplă cu pensiile din ianuarie
Adevarul
Poveste de film din Revoluția de la Cluj. Șeful Miliției recunoaște că fotografiile din Paris Mach i-au salvat viața: „s-a dat ordin să fiu împușcat”
wowbiz.ro
Ea este Beatrice, polițista de 23 de ani moartă în accidentul cumplit din Botoșani. Inconștiența unui șofer teribilist a ucis-o
Spynews
Ce aduce noroc la bani în noul an. 5 lucruri pe care să le faci de Revelion
Spynews
Soțul franțuzoaicei Gisele Pelicot, condamnat la 20 de ani de închisoare! A fost găsit vinovat pentru toate acuzațiile
Evz.ro
Primul viscol al iernii. Drumuri troienite, trafic blocat. Avertizarea ANM
Ego.ro
EA este una dintre cele mai importante femei din politica românească! O recunoști?
Prosport.ro
FOTO. Blonda i-a pus pe toți pe jar și a ajuns la peste 800.000 de fani pe Instagram
kanald.ro
Cât a ajuns să coste o porție de sarmale cu mămăligă și ardei iute la Târgul de Crăciun din Drumul Taberei
Cancan.ro
Joe Biden, președinte doar pe hârtie: dormea tot timpul și delega totul. Cine trăgea de fapt sforile la Casa Albă?
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Lovitură totală pentru Călin Georgescu. Decizia luată de Parchetul General
StirileBZI
Cu cât vor fi indexate pensiile în ianuarie 2025! Vestea rea dată șeful Casei de Pensii
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume, dezbrăcată în zăpadă
stirilekanald.ro
"Adio, iubirile mele!” - Andreea și bebelușul ei au murit! Detalii șocante
substantial.ro
Clotilde Armand a renunțat la mandatul de senator pentru a nu periclita poziția USR în Parlament
MediaFlux
VESTE TRISTĂ din REGATUL BRITANIC! E vorba despre REGELE CHARLES.
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Zodiile care vor avea un 2025 atipic. Surprizele încep încă din ianuarie