Universitatea Craiova şi-a numit noul antrenor. Dacă nu l-ar fi demis în toamnă, oltenii ar fi fost acum pe primul loc în Liga 1

Universitatea Craiova l-a confirmat pe Corneliu Papură în funcţia de antrenor principal, luni, într-un comunicat semnat de finanţatorul Mihai Rotaru.
Iulian Tudor
13 ian. 2020, 17:13
Universitatea Craiova şi-a numit noul antrenor. Dacă nu l-ar fi demis în toamnă, oltenii ar fi fost acum pe primul loc în Liga 1

Corneliu Papură îl înlocuieşte pe Victor Piţurcă, după ce fostul selecţioner şi-a reziliat contractul pe 4 ianuarie. Corneliu Papură a fost numit antrenor principal la Universitatea pe 15 aprilie după demiterea italianului Devis Mangia şi a condus echipa şi în prima parte a sezonului actual, adunând 16 puncte în primele opt etape. Piţurcă a fost anunţat ca manager al echipei pe 22 ianuarie şi a preluat Universitatea pe 1 septembrie, adunând 21 de puncte în 14 etape.

Astăzi, ne asumăm numirea domnului Corneliu Papură în funcţia de antrenor principal. La calităţile pe care am mizat în alegerea pentru perioada precedentă în care a fost antrenor principal, acum putem să mai adăugăm una: rezultatele obţinute. Pentru că domnul Papură a reuşit în aceea perioadă două calificări consecutive în tururi superioare ale UEFA Europa League, precum şi o medie de două puncte pe meci, medie care, dacă ar fi fost menţinută astăzi, ne-ar fi plasat pe prima poziţie a clasamentului. Şi asta în condiţiile în care timp de o lună şi jumătate a jucat din 3 în 3 zile, cu deplasări în Azerbaidjan, Grecia sau Ungaria. Mai mult decât atât, considerăm că, în acest moment, avem un lot mult mai puternic decât a fost în primul mandat, cu jucători ca Nistor, Ivan, Mihăilă şi Koljic (accidentaţi în acel moment), Cosic şi Măţel. Credem totodată că jucători precum Martic, Mirko sau Mateiu, jucători ce au evoluat mai puţin sau deloc în ultima perioadă, vor aduce un plus valoric echipei. Şi sperăm că în perioada imediat următoare să se mai alăture cel puţin un nume familiei noastre”, afirmă Rotaru în comunicat.

Citeşte şi Gigi Becali despre demisia lui Piţurcă: „Dumnezeu le face pe toate, nu eu”

Chiar dacă în ultimii ani antrenorii noştri au fost Mangia, Piţurcă, Mulţescu sau Cârţu, antrenori cu personalitate puternică, suntem acuzaţi că singurul scop este de a ne ‘juca de-a antrenorii’. Oare nu cel mai bine îi sunaţi pe ei pentru a afla care au fost coordonatele colaborării cu acţionarii? Răspunsul îl ştim. Pentru că întotdeauna la Universitatea Craiova nimeni, dar absolut nimeni, începând cu acţionarii, preşedinţii sau managerii, nu a avut voie să se amestece în partea sportivă a echipei. Acolo deciziile au aparţinut şi vor aparţine în exclusivitate antrenorului principal indiferent de numele acestuia”, mai spune Mihai Rotaru.

Patronul echipei din Bănie a subliniat că ”Ştiinţa a crescut an de an atunci când şi-a păstrat şi respectat principiile cu care a pornit la drum”, lucrând în tot acest timp pentru a fi cei mai buni în planificare, organizare şi managementul grupului.

Cu tot respectul faţă de celelalte competitoare din Liga 1, astăzi, Universitatea Craiova este poate cel mai bine organizat club din fotbalul românesc. Şi ne mândrim cu asta. Şi suntem convinşi că dacă ne vom ghida după aceleaşi principii, vom deveni şi sportiv clubul numărul 1. Dar pentru asta avem nevoie, în primul şi în primul rând, de unitate şi de încredere unii în ceilalţi”, a mai spus Mihai Rotaru.

Oficialul a concluzionat că Universitatea poate lua o opţiune în finalul sezonului regulat pentru titlul de campioană a Rom
niei: ”Pe 31 ianuarie începe mini-returul acestui final de campionat regulat. Sunt 4 meciuri de care pe care. 4 meciuri în care putem lua o opţiune serioasă pentru ceea ce ne dorim cu toţii. Să fim campionii României. Dar pentru asta avem nevoie unii de alţii”.

Papură, component al echipei care a câştigat eventul din 1991 şi al echipei naţionale care a participat la Cupa Mondială din 1994, este absolvent al licenţei UEFA PRO şi lucrează în cadrul clubului din 2013, având, pe rând, rolul de antrenor al echipei mari în Liga a II-a, antrenor al echipei secunde, coordonator tehnic al Centrului de Copii şi Juniori şi director sportiv.

Spynews
Prima persoană AUDIATĂ în cazul morții lui Andrei Versace. E un personaj temut în lumea INTERLOPILOR
Bzi.ro
Loredana Groza a făcut furori, în costum de baie! La 54 de ani, vedeta arată senzațional! – FOTO
Fanatik.ro
Zodiile care devin bogate până la finalul lunii iulie. Au parte de măriri de salariu și câștiguri neașteptate
Capital.ro
Interzis la volan! Legea care se aplică în toată România. Vei fi reținut pentru 24 de ore
Playtech.ro
Wow! Cum arată Prințul George la 11 ani. E leit tatălui său, William
DailyBusiness
A nins ca în luna decembrie în unele stațiuni
Adevarul
Unul dintre cele mai mari spitale din România în pericol de colaps. Deficitul de personal este de 1.000 de persoane, iar radiologia abia mai funcționează
Spynews
Andrei Versace, bătut cu lopata de un apropiat! Incidentele violente au avut loc după ce “Regele fițelor” i-ar fi furat mașina
Spynews
În ce oraș din întreaga lume e cel mai bine să trăiești. Se află la 500 km de Timișoara, peisajele sunt de vis, iar ahitectura este unică
Evz.ro
Filmul care s-a dovedit un eșec colosal. Investițiile au fost colosale
Impact.ro
Dumnezeule cum arată Monica Gabor acum! NU o mai recunoști, transformare ȘOC
Prosport.ro
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate prea mult!
wowbiz.ro
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut niște..."
Cancan.ro
LIDL, prima reacție după ce Sânziana Negru și Ștefan Floroaica au aruncat la gunoi produsele lor
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Motivul pentru care raportul final al necropsiei lui Andrei Versace va fi gata abia peste un an! La ce concluzie au ajuns medicii legiști
Capital.ro
Noi TESTE pentru șoferii din România. Ce analize sunt obligați să facă
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Imagini interzise, de la saună, cu Georgina, iubita lui Cristiano Ronaldo! A intrat într-o pereche de colanți și fanii au reacționat instant
stirilekanald.ro
Doctorița Gavril, ucisă în 30 de secunde! Filmul complet al crimei din Brăila
substantial.ro
Kremlinul evocă retorica neprietenoasă a vicepreședintei SUA Kamala Harris
MediaFlux
Cine va fi VIITORUL PREȘEDINTE al SUA! CUTREMUR la nivel MONDIAL
Shtiu.ro
Care este țara europeană cu cei mai mulți țigani? Nu, nu e România!