„Cristina s-a dus și noi știm că marile dureri sunt mute, așa că preferăm să nu ne strigăm durerea în public. O cunoșteam de 20 de ani și putem spune că a fost o mare iubitoare de oameni și de animale, mereu dispusă să vină în ajutorul ființelor fără apărare.
Acum câțiva ani, Cristina ne rugase să ne ocupăm ca animalele ei să nu ajungă iarăși în stradă sau în adăposturi unde se practică eutanasia, în caz că ei i se întâmplă ceva. Așa că ne-am dus la ea acasă în secunda în care am aflat despre tragedie. Dintre cei șapte câini, doi muriseră in casă, iar cauzele deceselor vor fi știute curând, după necropsie. Unul dintre supraviețuitori a fost deja adoptat de o vecină. Ceilalți patru erau afară, într-o stare fizică bună, dar foarte speriați. A fost nevoie să-i tranchilizăm ca să-i putem lua, iar momentan sunt la noi acasă.
Dacă prietenii și apropiații Cristinei citesc asta, sperăm că unii dintre ei vor vrea să adopte aceste animale. Toți cei patru câini au un comportament special, sunt destul de fricoși și greu de strunit (probabil acesta era și motivul pentru care Cristina, care sărea în ajutorul celor la care alții renunțau, i-a adoptat de la bun început). De aceea am vrea să ajungă la cineva cunoscut, de încredere, care să se poată ocupa de ei cu aceeași grijă și dedicație pe care le avea Cristina și căruia să-i putem fi aproape în caz că are nevoie de ajutor cu ei, așa cum făceam și când Cristina trăia.
Am rugat procurorul care se ocupă de caz să ne pună la dispoziție carnetele de sănătate ale câinilor aflați în viață, odată ce vor fi găsite, pentru a vă putea da mai multe informații despre ei. Momentan vă putem spune doar că este vorba despre trei femele și un mascul. Până atunci, ajutați-ne cu un share și haideți să le găsim tuturor o casă bună, plină de căldură și iubire.
Menționăm că Cristina mai avea grijă de cel puțin 40 de alți câini, împrăștiați pe la diverse adăposturi, pe care îi susținea financiar. Inițial îi ținuse pe toți în curte, dar a fost nevoită să renunțe la ei din cauza plângerilor și presiunilor repetate ale unor vecini binevoitori. Vom încerca să aflăm și situația lor”, este postarea integrala a asociției ARCA.
Cei ce intenționează să adopte pot contacta ARCA pe pagina de facebook: https://www.facebook.com/arcawildhorses/