Şefa FMI face apel către liderii G20. Şefa FMI spune de asemenea că nu a fost depăşită perioada critică în actuala criză, iar acumcooperarea va fi şi mai importantă.
„Subliniez că nu a fost depăşită perioada critică în actuala criză. De acum înainte, cooperarea va fi şi mai importantă”, susţine Georgieva într-o şedinţă virtuală a G20. Aceasta a cerutliderilor G20 să menţină măsurile de sprijin pentru mediul de afaceri şi angajaţi „până la încheierea crizei sanitare”.
„Ele nu trebuie retrase prematur. De asemenea, este momentul pentru a pregăti investiţii sincronizate în proiecte de infrastructură ecologică şi digitală pentru a stimula redresarea economiei şi pentru îndeplinirea obiectivelor climatice”, a explicat directorul general al Fondului Monetar Internaţional.
FMI e de părere că economia mondială se va contracta cu 4,4% în 2020, urmând să înregistreze o creştere de 5,2% în 2021. De asemenea, Kristalina Georgieva a cerut implementarea rapidă şi eficientă a noului cadru stabilit de G20 pentru suspendarea plăţilor aferente serviciului datoriei celor mai sărace ţări din lume, dar a avertizat că şi alte state au nevoie de ajutor.
FMI a publicat o prognoză sumbră, în timp ce guvernele din întreaga lume dau asigurări că economia îşi va reveni începând din 2021, potrivit Deutsche Welle.
Conform calculelor, Fondului Monetar Internaţional, performanţa economiei globale va fi în 2020 și în 2021 cu 11 miliarde de euro mai redusă.
Va fi „cea mai gravă recesiune” de la criza economică mondială de acum 90 de ani, a afirmat economista şefă a FMI, Gita Gopinath. „Nicio ţară nu va scăpa neafectată”, avertizează aceasta.
O consecinţă a crizei, datoria publică va depăşi în acest an, raportat la performanţa economică, nivelul maxim înregistrat la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial.
FMI aşteaptă un reviriment în 2021, cu o creştere de 5,4 la sută. Dar, potrivit Gitei Gopinath, această evoluţie pozitivă va avea loc doar dacă nu va avea loc un al treilea val al pandemiei de COVID-19.