Vladimir Putin majorează impozitul pe veniturile mari. Măsură extremă luată de Rusia, pentru a susţine economia afectată de pandemie

Vladimir Putin a promulgat luni o lege care majorează impozitele pentru venituri mari, anunțată în această vară, și care reprezintă o primă lovitură dată cotei unice de impozitare, cu care Rusia se mândrea.
Daniel Spătaru
23 nov. 2020, 22:14
Vladimir Putin majorează impozitul pe veniturile mari. Măsură extremă luată de Rusia, pentru a susţine economia afectată de pandemie

Din 2021, impozitul se majorează de la 13 la 15% pentru veniturile mai mari de cinci milioane de ruble pe an (55.350 euro la cursul actual), după cum scrie agenţia TASS. Impozitul pe veniturile mari a fost anunțat în vară de Vladimir Putin, concomitent cu măsuri de susținere a economiei afectate de pandemia de coronavirus.

Citeşte şi Rusia, record de contaminări cu Covid-19. Au fost înregistrate 25.173 de cazuri în ultimele 24 de ore

Reforma privind impozitul pe venit, care este una dintre principalele surse de finanțare a bugetului federal, ar urma să aducă un plus de venituri de 60 de miliarde de ruble (aprox. 665 milioane euro), a precizat președintele Rusiei, care a susținut că banii vor fi folosiți pentru îngrijirea copiilor cu maladii rare.

Cota unică de impozitare a fost una din reformele-cheie din primul mandat al lui Putin. Modificarea sa a fost evocată frecvent în ultimii ani, în sensul eliminării sau reducerii în cazul veniturilor mici. Introducerea cotei unice în 2001 „a permis ieşirea salariilor şi veniturilor din zona nefiscalizată şi simplificarea administraţiei fiscale”, a declarat Putin. Însă, cu „noua calitate a administraţiei, introducerea tehnologiilor digitale, a devenit posibilă distribuirea poverii fiscale în mod mai diferenţiat”, a adăugat el.

Spynews
Prima persoană AUDIATĂ în cazul morții lui Andrei Versace. E un personaj temut în lumea INTERLOPILOR
Bzi.ro
Momentul în care polițiștii din Leeds, Anglia, iau cu forța copiii rromilor! De aici a început tot scandalul – VIDEO
Fanatik.ro
Orașul din România în care se deschide o nouă fabrică gigant. Vor fi sute de locuri de muncă, germanii au făcut o investiție de zeci de milioane de euro aici
Capital.ro
A explodat BOMBA despre Traian Băsescu! S-a aflat ce a făcut fostul președinte al României
Playtech.ro
DOLIU în muzică! Marele artist A MURIT! Fanii nu-și pot reveni!
DailyBusiness
ALERTĂ DE CUTREMUR! Două seisme au avut loc în România
Adevarul
Argument neobişnuit folosit de o avocată din Italia pentru a salva un urs care a atacat un turist: poate fi relocat în România
Spynews
Andrei Versace, bătut cu lopata de un apropiat! Incidentele violente au avut loc după ce “Regele fițelor” i-ar fi furat mașina
Spynews
În ce oraș din întreaga lume e cel mai bine să trăiești. Se află la 500 km de Timișoara, peisajele sunt de vis, iar ahitectura este unică
Evz.ro
Ce a ajuns să facă Oana Zăvoranu. E foame mare de bani
Impact.ro
Dumnezeule cum arată Monica Gabor acum! NU o mai recunoști, transformare ȘOC
Prosport.ro
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate prea mult!
wowbiz.ro
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut niște..."
Cancan.ro
BREAKING | Crima care a zguduit Buzăul. Și-a ucis soția cu toporul când a auzit ce dorea să facă. Martor la incident a
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Răsturnare de situație în cazul dentistei din Brăila! Aceasta ar fi fost ucisă de mafia basarabeană! Declarațiile făcute de rudele presupusului criminal
Capital.ro
Când se dă permisul de conducere înapoi? Lege nouă pentru șoferii din România
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Imagini interzise, de la saună, cu Georgina, iubita lui Cristiano Ronaldo! A intrat într-o pereche de colanți și fanii au reacționat instant
stirilekanald.ro
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace! Cine era cu el în apartament
substantial.ro
Premiul Marcel Ciolacu despre deficitul bugetar și necesitatea investițiilor
MediaFlux
ANAF va CONTROLA TOȚI românii! Vom avea CNP FISCAL
Shtiu.ro
Care este țara europeană cu cei mai mulți țigani? Nu, nu e România!