Liviu Dragnea a fost adus de la Penitenciarul Rahova la sediul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, unde s-a judecat o cale extraordinară de atac introdusă de fostul lider al PSD împotriva deciziei de condamnare. Liviu Dragnea a declarat că este nevinovat şi a cerut să fie achitat.
„Vreau să mă refer la două lucruri. În primul rând, la un neadevăr – afirmaţia DNA că eu le-am cunoscut pe Adriana Botorogeanu şi Anisa Stoica, că lucrau la DGASPC, dar de fapt veneau la partid, un neadevăr ca multe altele folosite de acest parchet. (…) Eu cred cu tărie că sunt complet nevinovat şi stau de opt luni nevinovat în Penitenciarul Rahova. De aceea nu am plătit prejudiciul, pentru că nu mi s-a părut normal să plătesc pentru o faptă pe care nu am comis-o. Rămâne la aprecierea dumneavoastră dacă voi sta în continuare nevinovat la închisoare sau dacă veţi dispune eliberarea”, le-a spus Dragnea magistraţilor, potrivit Agerpres.
Avocatul lui Liviu Dragnea, Flavia Teodosiu, a declarat, marţi, la ieşirea din sala de judecată, că a formulat recurs în casaţie întrucât la judecarea dosarului „s-a aplicat în mod greşit legea, în mod răsturnat”, iar Liviu Dragnea a refuzat să plătească un prejudiciu întrucât s-a considerat nevinovat.
„Am susţinut şi susţin cu tărie acest recurs în casaţie. Cosider în continuare că, în niciun caz, textul de lege care se presupune că ar fi fost încălcat de doamna Alesu, în caltate de actor al infracţiunii abuzului în seriviciu, nu prevede o oblgaţie pe care aceasta să o fi încălcat, nu dispune cu privire la o conduită pe care aceasta să o fi avut la acel oment. Ori, dacă nu există o faptă care să fie incriminată de legea penală, este evident că nu poate fi reţinută în sarcina acesteia săvârşirea infracţiunii şi, cu atât mai puţin, să se reţină în sarcina domnului Dragnea instigarea la săvârşirea unei asemenea infracţiuni”, a declarat, marţi, avocatul lui Liviu Dragnea, Flavia Teodosiu, citată de news.ro.
Întrebată de ce a formulat recursul în casaţie, avocatul a precizat: „Instanţa a reinterpretat textul de lege. Acesta este şi motivul pentru care am formulat recursul în casaţie, tocmai pentru că, în opinia noatră, s-a aplicat în od greşit legea, în mod răsturnat”.
Flavia Teodosiu a precizat că admiterea recursului în casaţie ar arăta cu certitudine că Livu Dragnea a stat nevinovat în penitenciar.
Întrebată dacă Liviu Dragnea ar putea ieşit în cursul acestei zile din închisoare, dacă seadmite cererea, Flavia Teodosiu a spus: „Vedem”.
Referitor la refuzul fostului lider al PSD de a plăti prejudiciul din dosar, Flavia Teodosiu a spus: „S-a considerat nevinovat şi nu a dorit să achite un prejudiciu”.
Liviu Dragnea a recurs la două căi extraordinare de atac – contestaţia în anulare şi recursul în casaţie. În 10 decembrie, ICCJ i-a respins contestaţia în anulare, însă i-a acceptat recursul în casaţie, dar i-a respins cererea de suspendare a executării pedepsei.
”În baza art. 440 alin. (4) din Codul de procedură penală, admite în principiu cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul Dragnea Nicolae Liviu împotriva deciziei penale nr. 142 din data de 27 mai 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul de 5 Judecători, în dosarul nr. 2401/1/2018. În baza art. 441 din Codul de procedură penală, respinge cererea de suspendare a executării hotărârii atacate, formulată de recurentul inculpat Dragnea Nicolae Liviu”, se arăta ăîn decizia instanţei.
Avocatul lui Liviu Dragnea, Flavia Teodosiu, a declarat atunci că acesta se consideră în continuare un om nevinovat, iar ceea ce a susţinut la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în cadrul contestaţiei în anulare, este perfect legal şi admisibil.
Fostul lider al PSD Liviu Dragnea a fost condamnat definitiv în 27 mai, de magistraţii ICCJ, la trei ani şi şase luni de închisoare cu executare în dosarul angajărilor fictive de la DGASPC Teleorman.
În acest dosar, Dragnea, a fost trimis în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie în 15 iulie 2016, pentru instigare la abuz în serviciu şi instigare la fals intelectual.