În luna august, Administraţia SUA a stabilit că Beijingul manipulează valoarea monedei sale naţionale (yuan). Era pentru prima dată după anul 1994 când Washingtonul aplica această etichetă Chinei. „China și-a asumat angajamente executorii de a se abține de la devalorizare concurențială, promovând în același timp transparență și responsabilitate”, a declarat secretarul american al Trezoreriei, Steven Mnuchin, printr-un comunicat de presă de luni.
După aproape doi ani de tensiuni în plan comercial, China și SUA ar urma să semneze miercuri un acord comercial inițial.
După ce China a fost eliminată de pe lista ţărilor acuzate de manipulare valutară, lista Washingtonului nu mai cuprinde nici o ţară. Preşedintele american Donald Trump a acuzat China şi Uniunea Europeană în mai multe rânduri că sunt implicate într-un „joc major de manipulare monetară” pentru a concura cu Statele Unite. El a precizat adăugând că Washingtonul ar trebui să facă acelaşi lucru.
O valoare mai scăzută a dolarului ar stimula exporturile americane, însă ar putea determina investitorii străini, care finanțează datoria federală, să renunţe la investiţiile în SUA din cauza deprecierii monedei americane, întrucât acest lucru le-ar diminua profiturile.