Partida de amor s-a lăsat cu scandal şi distrugeri. Femeia a avariat de supărare maşina poliţistei care i-a întrerupt partida. Bărbatul care a sunat la poliţie le-a spus poliţiştilor că nu se află în locuinţă, dar a fost contactat de un vecin, care l-a informat că o tânără a intrat în curte. La faţa locului, a ajuns un echipaj, format din doi agenţi de la Postul de Poliţie din localitate.
Anchetatorii au pătruns în casă, unde au găsit doi adulţi care întreţineau relaţii sexuale, bărbatul fiind chiar fiul proprietarului gospodăriei. Poliţiştii i-au spus fetei că nu are voie să intre în casă decât cu acordul proprietarului. Avertismentul nu i-a picat bine femeii, care a început să facă scandal. După ce au încheiat misiunea, poliţiştii s-au întors la secţie, spune adevărul.ro.
La câteva ore de la incident, maşina personală a poliţistei care le-a întrerupt partida de amor celor doi iubiţi a fost avariată cu pietre. Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru ultraj, autoarea atacului a fost reţinută pentru 24 de ore, fiind apoi eliberată şi plasată sub control judiciar de către procuror.
Prejudiciul creat după acest incident este nu mai mic de 4.000 de lei. Pentru că totul a fost o răzbunare şi a avut legătură cu sarcinile de serviciu ale poliţistei păgubite, Corpul Naţional al Poliţiştilor (CNP) a formulat o cerere oficială către conducerea Inspectoratului de Poliţie Suceava pentru acoperirea pagubei. Solicitarea a fost depusă în baza Hotărârii 1083/2008, privind asigurarea despăgubirilor de viaţă, sănătate şi bunuri ale poliţiştilor.
„Persoana vinovată nu are de unde să plătească despăgubirele, iar colega noastră riscă să rămână cu prejudiciul. Ea şi-a îndeplinit corespunzător atribuţiile de serviciu. Ancheta este în desfăşurare, în competenţa exclusivă a procurorului, care face cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ultraj. Din câte ştim, autoarea atacului este o persoană fără venituri şi este clar că nu putem să recuperăm prejudiciul de la persoana vinovată”, a declarat Marius Ciotău, preşedintele CNP Suceava. El a mai spus că legislaţia este stufoasă şi rar se întâmplă ca sindicatele să aibă câştig de cauză în aceste situaţii.
Citeşte şi: Situaţie gravă la Suceava. Spitalul Judeţean nu mai are paturi la ATI pentru pacienţii cu COVID-19