Astfel, Dincă este acuzat oficial de procurori că le-a ucis le Alexandra Măceșanu, de 15 ani, și pe Luiza Melencu, de 19 ani. Procurorii au la dosar, ca probă, o expertiză de fizică nucleară, care arată că toate substanțele pe care Gheorghe Dincă a declarat că le-a folosit pentru a incendia trupul Luizei au fost găsite atât în butoiul din curtea inculpatului, cât și în oasele din lizieră, potrivit Digi24.
Suspectul a dat detalii despre toate substanțele pe care le-a folosit în acel butoi în care susține că le-a ars pe Luiza și pe Alexandra Măceșanu.
În paralel, specialiști de la Institutul de Fizică Nucleară și de la Facultatea de Biologie au făcut un experiment și au descoperit că toate substanțele despre care Gheorghe Dincă a vorbit în declarațiile lui se regăseau atât în pereții butoiului din curtea lui Dincă, cât și în oasele găsite la liziera unei păduri aflate la câțiva kilometri de Caracal.
Gheorghe Dincă a fost încătușat pe 25 iulie 2019, după aproape 20 de ore de la apelul Alexandrei Măceșanu la 112 în urma căruia a cerut să îi fie salvată viața. Ieri (n.r. 10.ianuarie), Gheorghe Dincă a fost scos din arest şi dus la DIICOT, unde a fost din nou audiat de procurori.
Mama Alexandrei Măceșanu a fost prezentă și a povestit ce sentimente au încercat-o. ”Nu pot să vă spun. Îmi bătea inima atât de tare încât aș fi sărit pe el. Noi sperăm să aflăm adevărul, să ne vedem copilul. Sperăm că o vom găsi pe Alexandra. Suntem binișor cu sănătatea, nu perfect, dar binișor. Știind că Gheorghe Dincă se afla acolo, îmi bătea inima atât de tare încât aș fi sărit pe el”, a mărturisit mama Alexandrei Măceșanu.