Iohannis negociază deja nouă majoritate alături de Orban şi PNL. În seara asta le-a spus să guverneze cu USR! Preşedintele e în plină campanie electorală

Klaus Iohannis i-a convocat marţi seară pe mai mulţi lideri din PNL, dar şi pe premierul Orban, într-o întâlnire la Vila Lac. Preşedintele le-ar fi spus liberalilor să se pregătească de guvernare împreună cu USR. Şeful statului le-a transmis, de asemenea, şi mesaje de încurajare.
Mirabela Vasile
24 nov. 2020, 21:12
Iohannis negociază deja nouă majoritate alături de Orban şi PNL. În seara asta le-a spus să guverneze cu USR! Preşedintele e în plină campanie electorală

Iohannis negociază astfel noua majoritate care va fi în Parlament, după alegerile din 6 decembrie. Porivit surselor politice,  Preşedintele le-a mai spus celor de la PNL că pandemia de coronavirus a fost gestionată mulțumitor și că încep să apară rezultate pozitive, spune G4media.

Iohannis negociază noua majoritate parlamentară. Liberalii, instruiţi în şedinţă de Preşedinte

Şeful statului  le-ar mai fi transmis celor din PNL că, dacă pandemia evoluează pe o pantă descendentă, nu va mai fi nevoie de impunerea unor noi restricții pe viitor. Totodată, acesta a spus că școlile nu ar trebui deschise până nu scad cifrele privind infectările și desele.

De altfel, Preşedintele a vorbit şi despre sondajele de opinie, care îi pune pe liberali în fruntea listei, în pofida închiderii şcolilor, pieţelor şi a tragediei de la Piatra Neamţ.

”Cel mai mult a pierdut PSD în urma incendiului de la Piatra Neamț, mai mult decât noi, în vreme de USR a fost cel mai câștigat”, a menţionat unul dintre liberali.

Klaus Iohannis le-a cerut liderilor PNL să transmită filialelor, ”care sunt puțin cam amorțite”, să se mobilizeze mai bine pe ultima sută a campaniei electorale. Totodată, acesta mulțumit de modul în care comunică miniștrii și guvernul. Aceştia au discutat şi despre Planul Național de Relansare și Reziliență, care urmează să fie făcut public săptămâna viitoare de guvern.

Cine a luat parte la întâlnirea la ceas de seară a Preşedintelui cu PNL

Printre liderii PNL care au participat la întâlnirea cu șeful statului s-au numărat premierul Ludovic Orban, vicepremierul Raluca Turcan, ministrul finanțelor, Florin Cîțu și ministrul sănătății, Nelu Tătaru. De asemenea, au mai participat liderii grupurilor parlamentare din Senat și Camera Deputaților, Daniel Fenechiu și, respectiv, Florin Roman. La întâlnire au mai fost secretarul general al PNL, Robert Sighiartău, senatoarea Alina Gorghiu și europarlamentarul Rareș Bogdan.

Klaus Iohannis a ieşit astăzi într-o conferinţă de presă să atace din nou liderii social-democraţi. Preşedintele spune că pesediştii sunt singurii vinovaţi pentru recordul de bolnavi de COVID de la secţiile ATI, şi a venit cu un atac acid şi în ceea ce priveşte pensiile speciale.

„Votul de pe 6 decembrie este esenţial pentru că România nu îşi mai poate permite încă un ciclu electoral de subdezvoltare. Prea multe generaţii au fost de sacrificiu şi de prea multe ori sacrificiile şi răbdarea oamenilor au fost în zadar.

PSD a demonstrat că nu este capabil să se schimbe, în ciuda încercărilor de a-şi cosmetiza imaginea, rămâne aceeaşi formaţiune retrogradă a baronilor roşii, tributară unui mod de a face politică pe care cetăţenii nu îl mai tolerează şi nu şi-l mai doresc.

Ce dovadă a faptului că PSD nu a înţeles nimic şi acţionează strict în interes de partid decât permanenta subminare din Parlament a oricărui efort al Guvernului de a ţine sub control pandemia. Cum poate fi catalogată altfel decât cinică şi iresponsabilă atitudinea pesedistă de a împovăra peste putinţă bugetul statului cu tot felul de pomeni electorale, deşi parlamentarii PSD ştiu foarte bine că nu sunt bani pentru astfel de măsuri.”, a spus Preşedintele.

Citeşte şi: Klaus Iohannis: „PSD este principalul vinovat pentru acest dezastru. Nicio reformă care s-a dorit reală nu a scăpat nesabotată”
 

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Primele imagini cu Papa Francisc în sicriu! Ce ritualuri urmează în Vatican | FOTO
Bzi.ro
Andreea Esca a vorbit despre plecarea de la Pro TV: Ce plan de rezervă are prezentatoarea
Fanatik.ro
Ce trebuie să dai de pomană și ce nu e bine să împarți de Sfântul Gheorghe 2025. Este sărbătoare mare, cu cruce roșie în calendar
Capital.ro
Luiza Melencu e vie?! Răsturnare totală de situație în dosarul Caracal: Cazul NU poate fi închis
Playtech.ro
Ce este interzis să faci de Sfântul Gheorghe pentru a nu avea ghinion. Atragi pagubă şi boală
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Gabriel Liiceanu spune cu cine (nu) votează și de ce. „Poporul român doarme liniștit în cel mai cumplit vacarm”
wowbiz.ro
Ioana Tufaru, ceartă cu soțul: "Mi-am făcut bagajele și am plecat. Nu mai suportam..." | Declarații exclusive
Spynews
Chef Richard Abou Zaki de la Chefi la cuțite, alături de Mădălina Ghenea, la Roma. Ce pun la cale cei doi: “Abia aștept…” | FOTO
Spynews
Elena Viscu se căsătorește din nou?! Fosta soție a lui CRBL, moment emoționant la o nuntă! | VIDEO
Evz.ro
Veste neașteptată pentru pensionari. Pot scăpa de datoriile vechi
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
kanald.ro
O turistă a murit dupa ce s-a răsturnat cu ATV-ul pe Clisura Dunării
Cancan.ro
Cauza morții fetei de 15 ani care a căzut cu trotineta. Ce s-a întâmplat cu Valentina, în șanț
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
S-a decis limită pentru cei care achită numerar. Se justifică fiecare ban. Trebuie să prezinți dovada obligatoriu
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Raluca Zenga, apariție exotică într-un costum de baie cu o vedere generoasă, chiar în ziua de Paşte
stirilekanald.ro
Comoara romană ascunsă, găsită înainte de Paște în Giurgiu! Este una dintre cele mai mari descoperiri din istoria recentă
Cine este femeia de care Papa Francisc a fost îndrăgostit în tinerețe. Refuzul care i-a schimbat traiectoria vieții Citeşte întreaga ştire: Cine este femeia de care Papa Francisc a fost îndrăgostit în tinerețe. Refuzul care i-a schimbat traiectoria vieții
MediaFlux
Cea mai mare teamă a lui Papa Francisc înainte de moarte. Ultimele ore din viață
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Divinitatea l-a ajutat să câștige la Loto: bărbatul care a dat lovitura cu numerele lăsate moștenire de la un verișor decedat