Soţul unui medic de familie, surprins în timp ce îi ţinea locul în cabinet

În Predeal pacienţii se pot trezi că sunt consultaţi şi pot primi reţete de la un programator IT, care obişnuieşte să îi ţină locul soţiei sale, medic de familie.
Filip Stan
16 ian. 2020, 07:18
Soţul unui medic de familie, surprins în timp ce îi ţinea locul în cabinet

Soția sa este oficial medic de familie în oraș, dar când nu vine ea la cabinet, soțul îmbracă halatul alb și îi tratează pe cei aflați în suferință. Acum, de pildă, femeia este în concediu medical. Falsul medic se alătură galeriei din care mai fac parte celebrul Mateo Politi, dar și o femeie angajată la Spitalul Ilfov pe post de medic ginecolog, deși avea o diplomă falsă.

Bărbatul din Predeal recunoaște cu nonșalanță că nu ar avea ce să caute în cabinet, dar asta nu l-a împiedicat să înșele sistemul, scrie Digi24.

„Pot face bilet de trimitere, pot face rețetă, dar identică cu cea de luna trecută, pe câte luni doriți, pe una, pe 30 de zile, pe 60 de zile sau pe 90 de zile rețeta, dar fără să schimb tratamentul, medicația”, spune bărbatul când era filamt cu camera ascunsă.

Pacienții cabinetului știu că primesc rețete și bilete de trimitere de la un om care nu are nicio pregătire medicală. Nu par, însă, deranjați de situație.

„Avem încredere, pentru că tratamentul nostru, al meu și al soțului, este același, pe care îl luăm, lună de lună. Nu știu unde lucrează, dar medic sigur nu este”, spune o pacientă.

Jurnaliştii au anunțat poliția despre cazul descoperit, iar oamenii legii au intrat în cabinetul așa zisului medic pentru a-i cere explicații. Polițiștii au descoperit că bărbatul a dat, in ultimele nouă zile, peste două sute de bilete de trimitere, rețete compensate și prescripții medicale. În plus, ar fi consultat zeci de pacienți, în locul medicului.

„Din punctul nostru de vedere, la acest moment, nu este în regulă ceea ce constatăm, pentru că dumneavoastră nu aveți calitate de medic și atunci nu puteți să oferiți tratamente și rețete”

„(Este o practică normală?) Nu, nu mi se pare normală, dar… (De ce credeți că nu este normală?) Pentru că calitatea mea nu este de medic, de asta nu mi se pare normală, dar există o explicație:Trebuie un medic înlocuitor, pe care nu-l putem găsi”, spune Marius Hîrseanu, programator IT.

„DSP a județului Brașov va efectua un confrol, prin intermediul Serviciului Control de Sănătate Publică, în vederea sesizării aspectelor semnalate de către dumneavoastră”, spune Anca Bâtiu, purtător de cuvânt DSP Brașov.

Polițiștii au deschis un dosar penal, pentru exercitarea fără drept a unei profesii și fals în înscrisuri, sub semnătură privată.

DailyBusiness
ANPC continuă controalele! Este ILEGAL!
Spynews
Breaking news! Alina Petre a obținut un ordin de protecție pentru 5 zile împotriva celui de care s-a despărțit, dar care îi este încă soț. Vedeta se teme pentru viața ei
Bzi.ro
Viorel Lis a ajuns de urgență la spital! Oana Lis este în lacrimi: „Asta este viața!”
Fanatik.ro
Ce conține untul Deluxe de la Lidl, de fapt. Mulți români îl cumpără, în special când e la ofertă, dar puțini citesc și eticheta
Capital.ro
Informația dimineții despre Corina Chiriac. Ce s-a întâmplat cu marea artistă a României
Playtech.ro
Orașul din România acoperit de zăpadă la mijloc de noiembrie. Ninge fără oprire de....
DailyBusiness
Guvernul a promis! Strategia națională 2025-2035 ar elimina complet sărăcia energetică!
Adevarul
Un plan secret al Rusiei prevede dizolvarea Ucrainei și redefinirea ordinii mondiale
wowbiz.ro
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22 de ani! Tânăra a fost găsită fără suflare în locuința familiei sale. Cei care au cunoscut-o sunt în stare de șoc
Spynews
Bianca Drăgușanu, primele declarații după ce poliția a fost chemată la domiciliul lui Gabi Bădălău. Vedeta a spus ce s-a întâmplat, de fapt, între ea și iubitul ei
Spynews
Fostul iubit al Adrianei Bahmuțeanu spune că vedeta este amenințată. Declarațiile făcute de George Restivan la mai bine de o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană 
Evz.ro
22 noiembrie, ziua care a zguduit omenirea. Misterul persistă, multe întrebări au rămas fără răspuns
Ego.ro
Ce făcea Mihaela, partenera lui Silviu Prigoană, în timp ce el se stingea din viață
Prosport.ro
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
kanald.ro
Ninsorile au făcut ravagii în România! În ce județe sunt blocate șoselele și căile ferate
Cancan.ro
Ce a putut să pățească Gabriela Lucuțar la înmormântarea unui adolescent de 16 ani: 'S-a oprit slujba! Așa ceva n-am văzut niciodată'
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
UE a dat ordin. Devine interzis inclusiv în România din ianuarie 2025. Cetățenii vor fi obligați
StirileBZI
Cu cât vor creşte pensiile de la 1 ianuarie 2025: Ce anunţ a făcut Simona Bucura-Oprescu
Prosport.ro
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
stirilekanald.ro
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită". Condusă pe ultimul drum cu melodii de jale
substantial.ro
Alerte de viscol și ninsori emise pentru aproape toată țara, șapte județe sub cod roșu
MediaFlux
Putin se RĂZBUNĂ! RACHETA rușilor care a SPERIAT țările NATO
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Ciolacu a descoperit secretele covrigilor de Buzău: din a câta încercare i-a ieșit?