Maradona a murit miercuri, 25 noiembrie, la vârsta de 60 de ani. Vestea a căzut ca un trăsnet peste întreaga planetă, sute de milioane considerându-l cel mai bun fotbalist al tuturor timpurilor, chiar peste marele Pele. De altfel, această rivalitate i-a marcat cariera şi viaţa ulterioară.
Citeşte şi Diego Maradona a murit după un atac de cord! Anunţ-şoc din Argentina
Deşi mai multe ambulanţe s-au deplasat la locuinţa fostului fotbalist din cartierul SanAndres, acesta nu a mai putut fi salvat.
Maradona a fost operat cu succes pe creier, la 3 noiembrie, pentru îndepărtarea unui hematom subdural, descoperit în urma unei investigaţii CT. El fusese externat pe 12 noiembrie, iar poza de mai sus, ultima cu el în viaţă, a fost făcută pe 11 noiembrie, cu o zi înainte de ieşirea din spital, potrivit publicaţiei argentiniene Clarin.
„Am stat cu Diego, vă spun că a trecut prin cel mai dificil moment din viața lui. Cred că e un miracol că acel cheag de sânge nu s-a spart. Noroc că a fost depistat la timp. Nu a fost o operație de rutină.
Acum Diego e bine, urmează să fie externat, dar are nevoie de liniște. Va fi o listă cu tot cei care au permisiunea de a-l vizita. Vrem ca Diego să rămână cât mai mult printre noi„, declara în urmă cu doar două săptămâni unul dintre apropiații lui Maradona, avocatul Matias Morla.
Maradona a ajuns la spital la doar trei zile după aniversarea a 60 de ani, pe 30 octombrie. I s-a făcut brusc rău și a fost suspect de coronavirus, însă testul efectuat a ieșit negativ.
Doctorii au scos în evidență faptul că Diego Maradona suferă de anemie și depresie.