Putin vrea să asigure un „transfer al puterii” după ce mandadatul său de preşedinte se va încheia

Preşedintele rus Vladimir Putin consideră că este important să se asigure un ”transfer” al puterii în Rusia, respingând modelul liderului pe viaţă, datând din epoca sovietică, relatează AFP.
Filip Stan
20 ian. 2020, 08:20
Putin vrea să asigure un

Putin, ale cărui declaraţii au fost citate sâmbătă pe portalul Kremlinului, a propus săptămâna trecută o revizuire a Constituţiei – prima de la adoptarea actualei Legi fundamentale în 1993, relansând speculaţii cu privire la pregătirea viitorului său politic după 2024, când îi expiră ultimul mandat prezidenţial.

Într-o întâlnire cu veterani din al Doilea Război Mondial la Sankt Petersburg, oraşul său natal, Putin a fost întrebat dacă are în vedere să suprime, în Constituţie, limitarea mandatului prezidenţial. El a părut să respingă această idee.

”În opinia mea, ar fi foarte îngrijorător să revenim la situaţia de la mijlocul anilor ’80, când lideri rămâneau la putere până la sfârşitul zilelor lor (şi) plecau fără să se asigure de implementarea condiţiilor necesare unui transfer al puterii”, a declarat Putin. ”Aşadar, vă mulţumesc mult, dar cred că este preferabil să nu revenim la situaţia de la mijlocul anilor ’80”, a continuat el.

Putin, în vârstă de 67 de ani, a dat asigurări că înţelege ”îngrijorările” populaţiei privind continuitatea puterii. ”Pentru mulţi, acest lucru este legat de îngrijorări cu privire la stabilitate în societatea noastră, stabilitate în stat – stabilitate atât în exterior, cât şi în interior. Înţeleg perfect acest lucru”, a declarat el.

Putin i-a luat prin surprindere pe ruşi miercuri anunţând o serie de reforme constituţionale, prin care promite să reducă prerogativele şefului statului şi să le sporească pe cele ale Parlamentului, care ar urma să numească  premierul.

În discursul său anual în faţa membrilor Parlamentului şi elitelor ţării, el a anunţat că vede ”în mod clar apărând o cerere de schimbare în societate”. Aceste propuneri au fost urmate de demisia Guvernului lui Dmitri Medevedev.

Citeşte şi Dmitri Medvedev vrea să rămână liderul partidului de guvernământ

Aflat la putere de 20 de ani, Putin îşi încheie ultimul mandat în 2024. El nu are dreptul să candideze potrivit legislaţiei actuale. Reformele anunţate sunt percepute ca vizând să pregătească terenul înaintea acestei date.

Cel mai puternic om din Rusia a rămas până în prezent foarte evaziv cu privire la intenţiile sale şi nu a evocat vreodată un succesor.

Principalul opozant al Kremlinului, Aleksei Navalnîi, apreciază că, indiferent de funcţia oficială pe care o vizează, Vladimir Putin va încerca ”să rămână lider pe viaţă”.

DailyBusiness
Marcel Ciolacu și-a dat demisia din PSD: „Voi rămâne interimar până la alegeri”
Spynews
Cine este Călin Georgescu, candidat independent la Alegerile Prezidențiale 2024. Toate informațiile despre cariera și familia lui
Bzi.ro
Ce profesie are Cristela: Soția lui Călin Georgescu a lansat mai multe cărți
Fanatik.ro
Ele sunt cele patru zodii care au noroc la bani în luna decembrie. Reușite, oportunități, dar și regăsiri pentru acești nativi în ultima lună din an
Capital.ro
Dispar bancomatele. Schimbare totală pe piața bancară. Cum vei mai retrage bani
Playtech.ro
Cu cine a votat fiica Elenei Lasconi. Ce a declarat tânăra după ce mama ei l-a întrecut pe Ciolacu în turul I de alegeri
DailyBusiness
ALERTĂ în economie. Victoria lui Călin Georgescu pune sub semnul întrebării stabilitatea financiară a României. Bursa a deschis pe roșu!
Adevarul
Ce spune șeful ierarhic al lui Călin Georgescu de la Universitatea din Pitești: ”Nu știu cum a făcut de a reușit să obțină atât de multe voturi”
wowbiz.ro
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Spynews
Bianca Drăgușanu și Gabi Bădălău s-au despărțit din nou? Ce au făcut cei doi la câteva zile după scandalul de la vila afaceristului
Spynews
Iulia Vântur, imagine emoționantă alături de tatăl iubitului ei, Salman Khan. Ce relație apropiată are cu Salim Khan | FOTO
Evz.ro
Amestecul Rusiei în alegerile din România. Poziţia lui Georgescu față de Ucraina dă de bănuit
Ego.ro
Dacă Elena Lasconi iese președinte, cum s-ar numi soțul ei? Prima Doamnă este Carmen Iohannis acum
Prosport.ro
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile! Decizie șoc
kanald.ro
Cod galben de ceață în România! Ce zone sunt vizate de avertizarea meteorologică
Cancan.ro
Ce înseamnă Clubul de la Roma, din care a făcut parte Călin Georgescu. Cu ce se ocupă această organizație, de fapt
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Dezvăluirea serii despre Călin Georgescu. Traian Băsescu a dat șah-mat: E mult peste!
StirileBZI
Indemnizație de 50% în plus la pensie! Cine beneficiază de această creștere
Prosport.ro
FOTO. Milionarul se însoară cu nepoata fostei soții. Cum arată femeia care i-a luat mințile
stirilekanald.ro
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de asta până acum
substantial.ro
Călin Georgescu neagă aselenizarea umană și rolul piramidelor egiptene
MediaFlux
Călin GEORGESCU a FĂCUT ANUNȚUL! RĂSTURNARE de SITUAȚIE după REZULTATUL FINAL
Shtiu.ro
Cele mai bune glume după deliranta victorie a lui Călin Georgescu la alegerile prezidențiale
Puterea.ro
Una dintre țările europene renunță la dolar