Carlos Bilardo are probleme de sănătate, el suferind de sindromul Hakim-Adams, boală neurodegenerativă, şi fiind operat, scrie publicaţia Clarin, citată de News.ro, astfel că rudele încearcă să-l scutească de şocul veştii că Maradona a murit.
De câteva săptămâni, Bilardo a fost instalat într-un apartament din Buenos Aires aflat vizavi de casa în care locuia împreună cu soţia sa Gloria şi una dintre fiicele lor. Fostul antrenor este sub supravegherea permanentă a unui cadru medical. „Au închis televizorul, i-au spus că nu merge cablul până la noapte sau până mâine. Nu ştiu dacă i se va spune. Îl izolăm de astfel de situaţii„, a declarat fratele lui Bilardo.
Carlos Bilardo are 82 de ani.
Fostul mare fotbalist argentinian Diego Maradona a încetat din viaţă la 25 noiembrie 2020, la vârsta de 60 de ani, în urma unui stop cardiac.
Maradona a participat la patru ediţii ale Campionatului Mondial de fotbal: Spania 1982, Mexic 1986, Italia 1990 şi SUA 1994. În 1986, a câştigat titlul mondial şi a fost desemnat cel mai bun fotbalist al turneului final, iar patru ani mai târziu, la CM din Italia, a ajuns până în finala competiţiei.
În sferturile de finală ale CM 1986, contra Angliei, a avut loc renumitul episod al golului marcat cu mâna, gest lipsit de fair-play, dar care i-a fost în parte iertat datorită celui de-al doilea gol înscris în aceeaşi partidă, de o frumuseţe rară: plecat din propria jumătate de teren, Maradona a driblat 5-6 adversari, inclusiv portarul, şi a înscris cu lejeritate în poarta goală, conform volumului „Campionii Secolului XX” .
Diego Armando Maradona a evoluat de 91 de ori în prima reprezentativă a Argentinei şi a marcat 34 de goluri. La cluburile la care a jucat a strâns 491 de meciuri şi a înscris 259 goluri.