PSD nu trebuie să revină la guvernare în următoarea perioadă de timp, chiar şi dacă o moţiune de cenzură va fi votată în Parlament, iar Cabinetul Orban va fi demis, a declarat, luni, secretarul general interimar al PSD, Paul Stănescu.
Întrebat de ce PSD nu vrea să revină la guvernare în cazul în care o moţiune de cenzură va trece în Parlament, Stănescu a spus că social-democraţii vor veni cu ceva nou.
„Vom depune moţiune de cenzură. (…) Avem ca variantă de susţinere UDMR şi o să discutăm cu parlamentarii independenţi şi cu alţi parlamentari, cu Pro România, o să discutăm cu toată lumea, pentru că vrem să treacă această moţiune. (…) Noi avem altă idee, ceva nou, noi am mai venit cu idei noi, am făcut şi moţiune de cenzură împotriva propriului Guvern, aşa că avem noutăţi. Facem moţiune de cenzură pentru că nu suntem de acord să se schimbe regula în timpul jocului. E un atentat la democraţie ceea ce face Guvernul Orban la această oră, pentru că ei, în momentul în care se vorbea de Justiţie şi liderul nostru la acea oră avea o problemă cu Justiţia, ei se legau cu lanţuri în Parlamentul European. Exact acelaşi lucru îl facem şi noi. (…) PSD nu trebuie să revină la guvernare în perioada următoare de timp”, a afirmat Stănescu, înainte de începerea şedinţei conducerii PSD.
Citeşte şi: Social-democraţii stabilesc strategia pentru dărâmarea Guvernului Orban
În opinia sa, Guvernul Orban „nu are nicio idee” şi a întrerupt toate programele iniţiate de PSD.
„Ei ne vorbesc în agenda lor, care nu are nicio legătură cu agenda cetăţeanului, despre alegeri anticipate, două tururi de scrutin, practic, un interes al lor de grup sau de gaşcă în ideea de a minţi românii, de a nu majora alocaţiile, de a nu mări salariile profesorilor, de a nu da pensiile”, a susţinut el.