Matteo Politi este acuzat de înşelăciune în formă continuată şi simplă şi de exercitarea fără drept a profesiei de doctor, se arată rechizitoriul procurorilor de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1.
Falsul medic şi-a găsit o nouă vocaţie. S-a apucat de muzică şi a scos deja o primă piesă AUDIO
Astfel, falsul medic ar fi operat 19 paciente, în cadrul unei clinici private din Bucureşti. De asemenea, a indus în eroare nouă persoane cu privire la calitatea sa de medic specialist în chirurgie plastică, pe care le-a operat.
Matteo Politi mai este acuzat, în acelaşi dosar, şi că a determinat un funcţionar din Ministerul Educaţiei să îi recunoască diploma de licenţă de la Universitatea din Pristina, deşi s-a dovedit că documentul era fals.
În rechizitoriul procurorilor se notează că, începând din martie până în decembrie 2018, falsul medic ar fi operat 19 paciente, în cadrul clinicii la care lucra din Municipiul București.
Conform sursei citate, în aceeași perioadă, bărbatul a indus în eroare nouă persoane cu privire la calitatea sa de medic specialist în chirurgie plastică, pe care le-a operat și a primit, în schimb, sumele de 13.880 de lei și 10.150 de euro.
Totodată, notează organele de urmărire penală, în septembrie 2018, Politi a păcălit alte două persoane, respectiv doi medici, cărora le-a spus că în scurt timp va fi proprietarul unei clinici, deși știa că acest lucru nu se poate întâmpla. Italianul i-a determinat pe cei doi doctori să încheie un contract de prestări servicii cu o firmă, al cărui administrator era, încasând suma de 13.896 de lei. Banii reprezentau chiria pentru trei luni de utilizare a cabinetului din cadrul acelei clinici.
Mai mult, în martie 2018, individul a determinat trei funcţionari de la Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Bucureşti, care au falsificat mai multe înscrisuri, atestând în fals că italianul are calitatea de doctor și dreptul de a practica aceasta profesie pe teritoriul României, eliberându-le coduri de parafă în baza unor dosare incomplete.
Acuzațiile nu se termină aici, pentru că procurorii au stabilit că Politi a determinat și funcționat din Ministerul Educației să îi recunoască diploma de licență, pe care o avea de la Universitatea din Priștina, deși documentul acela era fals.