Gabriel Sîncrăian a fost suspendat din activitatea sportiva pentru 8 ani, pe 8 decembrie 2016. Acesta a fost testat pozitiv cu testosteron exogen, o substanță interzisă pe lista WADA, conform anunțului TAS. În urma acestui fapt, tribunalul sportiv a subliniat faptul că toate rezultatele obținute de Gabrile Sîncrăian sunt anulate, inclusiv medalia de bronz la categoria 85 de kilograme, câștigată la Olimpiada de la Rio de Janeiro, Brazilia, anul 2016.
Decizia de luni a Comitetului Internațional Olimpic de a reanaliza probele antidoping prelevate la J.O. din 2012, folosind noi metode, afectează mai multe federații naționale, printre care și forul din România. Toți cei patru halterofili care au participat la Jocurile Olimpice de la Londra din anul 2012 au fost descoperiți pozitiv.
În ultimii ani, IWF a dat publicității mai multe comunicate după retestarea probelor de la Londra. Trei informări separate i-au vizat pe cei patru sportivi români prezenți la Jocurile Olimpice din anul 2012, care au fost depistați pozitiv. Aceștia sunt: 13 martie 2019: Florin Croitoru – locul 9 la categoria 56 kg; 10 ianuarie 2020: Roxana Cocoș – medalie de argint la categoria 69 kg și Răzvan Martin – medalie de bronz la categoria 69 kg; 20 ianuarie 2020: Gabriel Sîncrăian – neclasat la categoria 85 kg (a ratat toate cele trei încercări de la procedeul smuls).