Muzicologul Grigore Constantinescu era internat de şase zile în spital, decesul survenind marţi dimineaţa în urma unui infarct, potrivit radio-muzical.ro.
Născut la 5 decembrie 1938 în Capitală, Grigore Constantinescu a urmat cursurile Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti, specializându-se ulterior şi la Monte Carlo în dirijat şi la Budapesta şi Weimar în muzicologie.
Doctor în muzicologie al Academiei de Muzică „G. Dima” din Cluj (1976), prof. univ. Grigore Constantinescu a semnat zeci de cărţi – monografii, volume de analiză şi istorie a muzicii – cea mai recentă fiind „Patru secole de operă”, apărută sub egida Editurii Operei Naţionale Bucureşti.
Sursă foto: radio-muzical.ro.
Grigore Constantinescu a fost preşedinte al Uniunii Criticilor Muzicali din România şi Doctor Honoris Causa al Universităţii de Arte „George Enescu” din Iaşi.
El a fost şi un apropiat colaborator al postului Radio România Muzical, realizând de-a lungul timpului cicluri de emisiuni precum „Convorbiri şi lecturi cu muzică”, „Muzica, nimic mai simplu”, şi „Turism muzical”.