„Cazul Osasuna”, aşa cum a fost denumit în Spania, a început luni la Tribunalul Regional din Navarra, iar marţi a fost audiat fostul director al clubului din perioada în care s-ar fi derulat evenimentele anchetate. Angel Vizcay a recunoscut atât că ar fi plătit suma de 250.000 de euro către Betis Sevilla, pentru a-i învinge în ultima rundă a campionatului din 2013-2014, dar şi alţi 400.000 de euro către aceeaşi echipă, pentru a învinge Valladolid în etapa 35.
În aceeaşi ediţie de campionat, Osasuna a mai plătit 250.000 de euro lui Espanyol Barcelona pentru a termina meciul direct la egalitate, dar în ciuda tuturor acestor blaturi a retrogradat.
Vizcay a implicat în acest tip de tranzacţii patru cluburi – Getafe, Valladolid, Betis Sevilla şi Espanyol Barcelona – şi spune că aceste practici erau cunoscute de absolut toate persoanele aflate în Consiliul de Administraţie al culbului la acea vreme.