Simona Halep a condus cu 5-1 în setul doi, însă a avut dificultăţi în a încheia partida, adversara sa apropiindu-se la 5-4. „A fost puţin periculos pe final, mi-am pierdut din concentrare. Mă bucur că m-am calificat. Îmi place să joc sub presiune, e mai distractiv, dar aş fi preferat să termin mai repede acest meci. Ar fi foarte frumos să câştig încă un Grand Slam, dar mai am mult până acolo.
Mă bucur să joc în faţa acestui public, mereu primesc aplauze călduroase aici şi sper ca acesta să fie locul unde voi obține al treilea trofeu de Grand Slam„, a spus Simona Halep, după partida cu Harriet Dart.
Simona Halep va juca în turul următor cu învingătoarea dintre Danielle Collins (locul 25 WTA) și Yulia Putinţeva (locul 38 WTA). Meciul va avea loc sâmbătă, ora de disputare urmând să fie anunțată ulterior. În primul tur, Halep a trecut de Jennifer Brady, scor 7-6, 6-1.