Comisarul şef Florian Enita a declarat că iniţial a aflat despre cazul Caracal în data de 26 iulie „de la ştiri”. „Habar nu aveam cat e de complex cazul”, spune comisarul.
„Toti eram curiosi ce e acolo, nu stiam cine a preluat dosarul, cine lucreaza in el. In august ni s-a spus: „maine plecati la Caracal”. Intr-o vineri, pe 2 august, am plecat 8 persoane de la Serviciul Omoruri si 12 criminalisti de la Politia Capitalei. Am avut si de la IGP cativa criminalisti, cativa ofiteri, profilerul. Destul de multi. Nu stiam despre ce e vorba. Abia cand am ajuns si am facut prima evaluare a ceea ce am gasit, le-am spus ca va dura cel putin 3 saptamani cercetarea la fata locului (CFL). Multi nu au vrut sa creada: „ce facem 3 saptamani aici?”. A durat mai mult, pana pe 29 august.
Dosarul era intr-o situatie destul de dificila, cei de la IPJ Olt descoperisera resturile de oase umane in butoi, si-au facut treaba referitoare la ele, dar CFL nu a mers asa cum am fi vrut. S-au risipit niste probe. Noi nu am stiut ce au facut ei inainte. Cand am intrat in camera unde fusesera tinute fetele, am vazut ca majoritatea obiectelor disparusera de acolo. Se vedeau urmele de unde au fost ridicate, i-am intrebat ce s-a intamplat cu ele: „le-am luat si le-am pus in alta camera”.
In urmatoarea camera erau fel si fel de lucruri, inclusiv haine, peste care au fost aruncate cele aduse din prima camera.
A trebuit sa luam imaginile, sa refacem toata camera, ca sa stim exact de unde fusesera luate obiectele. Puteam avea urme dinamice, am si avut, de exemplu, stropi de sange care au o anumita directie, dar se intrerup la un moment dat, daca un obiect a fost mutat.
Daca lipseste un obiect de acolo si il gasim in alta parte, ne strica practic locul comiterii faptei. Putem crede ca s-a comis si in alta parte o fapta, iar primele urme nu mai au continuitate. Ne-a pus la incercare acest aspect. A trebuit sa le examinam pe fiecare in parte si sa le aducem. Am gasit multe probe dupa ce se facuse deja o CFL acolo. (…) Noptiera cu urmele de sange al Luizei este una dintre probele bune, cu urme biologice. Era aruncata undeva prin casa cu lucruri peste ea. (…) Deci mai intai a trebuit sa reparam. Asta in interior.”, a declarat comisarul şef Florian Enita.
„In exterior, o munca extraordinara, pentru ca suprafata era foarte mare. A trebuit sa impartim curtea in sectoare mari, fiecare atribuita unei echipe de cercetare condusa de ofiteri de la Omoruri si criminalisti. Acele sectoare mari au fost impartite la randul lor in sectoare mici, ca sa putem sa luam la cercetat fiecare loc si sa nu ratam ceva. Se cautau urme biologice, obiecte purtatoare de urme sau orice obiecte care puteau apartine victimelor, tot ce putea servi ca proba.
Faza urmatoare a fost sa luam toate gunoaiele, toate fiarele care erau in curtea respectiva. Si era plina. Sa curatam locul si sa reluam cercetarea in acele locuri decopertate.
Am avut un sector in curtea din spate pe care l-am sapat in intregime cu excavatorul. Era o suprafata de 20 m/10 m, a fost un fel de groapa de gunoi. Am sapat pana acolo unde nu mai existau modificari de structura ale solului, adica vreo 4 m adancime in unele locuri. Fiecare cupa de excavator era examinata separat, pentru ca nu stiam ce puteam gasi acolo.
Stiam ca mai e o persoana disparuta despre care nu se stia atunci nimic. Puteau fi si alte persoane. Nu ne permiteam sa dam gres.
Cupa dupa cupa am examinat totul, am gasit tot felul de lucruri, inclusiv oase de animale. Dupa ce am examinat tot, am astupat groapa si ne-am apucat sa caram din curte toate fiarele, sa le depozitam unele peste altele. Am ajuns la un morman de 3-4 m inaltime. Aici am avut un ajutor considerabil din partea colegilor nostri jandarmi, pe care, cu sau fara voia lor, i-am echipat corespunzator.
Noi am facut de 3 ori cercetarea terenului. Intai, l-am examinat si am ridicat primele probe, apoi am carat fiarele, iar am examinat, am defrisat, iar am examinat, am scanat si daca a fost nevoie am sapat. (…) Pentru scanare a fost impartita curtea in peste 90 de segmente si au fost excavate aproape jumatate din ele, acolo unde s-au constatat diferente de densitate in sol. Au fost descoperite pietre, diferite obiecte, oase de animale, dar nimic care sa intereseze cauza. In acelasi mod s-a procedat si la interior, unde au fost scanate pardoselile sau peretii din beton. (…) Fosa a fost curatata pana a ramas pamantul neted. Nu mai era nimic acolo. (…) Ne-am dus cu vidanja intr-o statie de epurare. Tot ce era acolo a trebuit sa trecem prin niste site. Prin site nu curgea chiar totul si ne foloseam de lopeti. Ce nu trecea prin sita, resturi destul de mici, le duceam pe beton si cautam in ele, cm cu cm. Cautam obiecte mici, mai ales bijuterii. A durat cateva ore. N-am gasit nimic. Cand am terminat de vidanjat, ne-am oprit la loterie. Dar nici acolo n-am avut noroc”, a mai povestit comisarul.
Comisarul a vorbit şi despre buncărul din „casa groazei”, aşa cum a fost numită locuinţa lui Gheorghe Dincă.
„In casa groazei, cum mai este cunoscuta, a functionat la un moment dat un service auto. In atelier se afla o rampa construita din caramida si beton. Peste rampa a fost construit un tavan din beton armat care a fost acoperit cu pamant si au ramas la vedere scarile prin care se facea accesul.
In afara de o podina din lemn peste care se aflau o saltea si un butoi din plastic incastrat in beton, ne-au atras atentia cateva inele metalice prinse in beton.
L-am intrebat pe Dinca scopul acestei constructii si ne-a raspuns ca se temea de un atac cu rachete, ca in apropiere se afla baza militara de la Deveselu. Nu am primit niciodata un raspuns legat de acele inele metalice, dar convingerea mea este ca nu a apucat sa foloseasca acest spatiu. Probabil era un „next level”.
„Abia cand am ajuns la reconstituirea din septembrie, cate o zi pentru fiecare victima in parte, am inteles calvarul prin care au trecut cele doua fete. A fost ceva chiar incredibil… Dupa ce am stat ore in sir cu Dinca in casa si ne-a explicat tot ce facuse cu ele, cum le-a lovit, unde au fost legate, abia atunci am realizat prin ce chinuri au trecut. Eu nu cred ca s-a intamplat cum a declarat el, ca au primit o singura lovitura, au cazut si au murit. Au fost batute temeinic„, spune anchetatorul.
„Un mincinos fara margini. Un pervers. El isi cauta intotdeauna cuvintele pentru ca mintea si nu stia cum sa le aseze, cum sa-si pregateasca apararea. Cand primea o intrebare, statea sa se gandeasca inainte de a raspunde. Dupa atata experienta, ne dadeam seama ca ne minte. A dus-o intr-o minciuna de la inceput, la sfarsit, si cu CFL, si cu reconstituirea. (…) Nu e nebun, are discernamant”.
„Am motive intemeiate sa spun că oasele din padure sunt ale Luizei.
Modul de operare si cele doua victime ma fac sa spun ca este. Este violator in serie. Am gasit multe probe biologice de act sexual in curte, in locuinta. Am aflat ca venea frecvent pe acolo cu femei, probabil unele prostituate.
El aducea femei in mod frecvent, cred ca s-a intamplat ceva la un moment dat. Cred ca a spus o parte din adevar atunci cand a povestit ca Luiza a vrut sa plece, a tipat, a lovit-o, i-a fost greu sa-i mai dea drumul dupa ce a sechestrat-o, stiind ca se va duce la Politie. A incercat sa o tina in continuare, Luiza s-a razvratit si a lovit-o tot mai rau pana cand a omorat-o.
Atata timp cat nu avem cadavru, nu putem vorbi de leziuni. El sustine ca nu ar fi vorba de intentie. Eu cred insa altceva. Dupa urmele descoperite prin casa si masina, dupa metodele folosite, tind sa cred ca este crima”.
„Corpul uman are un tesut adipos. Daca grasimea intra in combustie, corpul arde fara niciun alt factor extern. Mai mult, Dinca a folosit acolo tot felul de materiale inflamabile: motorina, vaselina, lemne. Arderea a fost si mai bine intretinuta. In butoiul acela, el topea cabluri de aluminiu, deci obtinea peste 600 de grade. Temperatura a fost intre 600 si 1.000 de grade. (…) In partea inferioara a butoiului se afla o sita peste care a asezat cadavrele. Obiectele mici au cazut prin sita pe tabla de sub butoi unde temperatura nu e la fel de mare, pentru ca acolo butoiul are o fanta pe unde intra aerul si produce ventilatie. Pe tabla de sub butoi au ajuns si dintii, care oricum ard cu mult mai greu, pentru ca densitatea lor e mai mare decat a altor oase.
Interviul integral pe ziare.com