Crinuţa Dumitrean şi Horia Simu, condamnaţi în dosarul ANRP. Pedeapsa primită de un fost deputat UDMR, fugit în Ungaria

Condamnări în dosarul ANRP. Crinuţa Dumitrean, fosta şefă a Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor (ANRP), a fost condamnată la 6 ani şi 3 luni de închisoare cu executare, după ce procurorii DNA au acuzat-o că a primit o mită de 400.000 de euro de la afaceristul Horia Simu pentru a-i aproba despăgubiri supraevaluare pentru un teren de 25 de hectare din Constanţa.
Razvan Mihalascu
27 nov. 2020, 19:00
Crinuţa Dumitrean şi Horia Simu, condamnaţi în dosarul ANRP. Pedeapsa primită de un fost deputat UDMR, fugit în Ungaria
Crinuţa Dumitrean şi Horia Simu, condamnaţi în dosarul ANRP

Magistraţii Curţii de Apel Bucureşti au mai dispus confiscarea sumei de 400.000 de euro pe care Crinuţa Dumitrean a primit-o ca mită de la Horia Simu.

În acelaşi dosar, omul de afaceri Horia Simu a fost condamnat la 6 ani şi 4 luni închisoare cu executare, transmite Agerpres.

Crinuţa Dumitrean, condamnată la închisoare în dosarul ANRP. Cine a primit cea mai mare pedeapsă

De asemenea, fostul deputat UDMR, Marko Attila Gabor, care a fugit în Ungaria, a fost condamnat la 5 ani închisoare. Fostul parlamentar a primit 4 ani închisoare, pedeapsă contopită cu o condamnare de 3 ani aplicată de Curtea de Apel Ploieşti în anul 2014 în alt dosar, rezultând în final o pedeapsă de 5 ani închisoare.

Cea mai mare pedeapsă a primit-o evaluatorul Alin Horaţiu Dima – 9 ani şi 8 luni închisoare.

O pedeapsă 5 ani şi 7 luni închisoare a primit şi Remus Virgil Baciu, fost membru în Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor. În cazul acestuia, instanţa a dispus şi confiscarea sumei de 1.134.900 lei.

În schimb, fostul deputat Cătălin Florin Teodorescu a primit 3 ani cu suspendare.

Condamnări au primit şi alţi foşti membri în Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor: Remus Virgil Baciu – 5 ani şi 7 luni cu executare, Cristian Sebastian Mihai – 4 ani şi 4 luni cu executare, Oana Vasilescu – 3 ani cu suspendare, Dragoş Bogdan – 3 ani cu suspendare, dar şi Florentina Savu (consilier) – 4 ani cu executare.

Citeşte şi: Claudiţa Selavărdeanu, demisă din funcţia de vicepreşedinte al ANRP

Crinuţa Dumitrean şi ceilalţi inculpaţi din dosarul ANRP, obligaţi să plătească statului peste 7 milioane de euro

De asemenea, Curtea de Apel Bucureşti a mai dispus anularea deciziei Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul ANRP de emitere a titlurilor de despăgubire în favoarea societăţii Rosintaly Management Limited, în cotă de 75%, a lui Aurel Nicolae, în cotă de 15%, şi a lui Ionuţ Birisiu, în cotă de 10%, în cuantum total de 37.243.500 lei.

De asemenea, instanţa a mai hotărât: anulează titlurile de conversie din anul 2011 emise în favoarea celor trei, repune părţile în situaţia anterioară şi dispune restituirea sumei de 37.243.500 lei către partea civilă statul român prin Ministerul Finanţelor, de către inculpatul Horia Simu, beneficiar real al societăţii Rosintaly Management Limited – 27.932.625 lei, dar şi de către martorii Ionuţ Birisiu – 931.087 lei, Daniel Moldoveanu – 1.117.305 lei, Ion Sterian – 1.675.957 lei, Aurel Niculae – 174.299 lei, Georgian Gabriel Surdu – 2.706.112 lei şi Dorin Cocoş – 2.706.112 lei.

Dorin Cocoş, fostul soţ al Elenei Udrea, rămâne cu sechestru

Inculpaţii din dosar au fost obligaţi să plătească statului român suma de 7.715.000 euro, în măsura în care pretenţiile părţii civile nu sunt acoperite prin repunerea părţilor în situaţia anterioară.

Judecătorii au menţinut sechestrele pe bunurile inculpaţilor, dar şi ale martorilor care trebuie să restituie sume de bani către statul român, inclusiv Dorin Cocoş, fostul soţ al Elenei Udrea.

Cheltuielile de judecată care trebuie achitate de inculpaţi se ridică la peste 120.000 lei.

Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Crinuţa Dumitrean, condamnată la închisoare în dosarul ANRP. Acuzaţiile DNA

Dosarul a fost trimis în judecată de DNA în iulie 2016 şi se referă la săvârşirea unor infracţiuni de abuz în serviciu, complicitate la abuz în serviciu, dare şi dare şi luare de mită.

Potrivit DNA, drepturile litigioase ce priveau o suprafaţă de teren situată în municipiul Constanţa au fost achiziţionate de Horia Simu, printr-un intermediar, la data de 22 octombrie 2009, preţul cesiunii fiind de 700.000 de euro.

„De la acea dată, inculpatul Simu Horia a iniţiat un complex de demersuri prin intermediul unor angajaţi ai societăţilor sale şi prin intermediul unor persoane cu funcţii de conducere din cadrul unor instituţii publice, cu sprijinul cărora să urgenteze obţinerea despăgubirilor prin intervenţia acestora la nivelul autorităţilor implicate în procedura de retrocedare.

Urmare a acestor demersuri, la data de 26 mai 2011, inculpaţii Dumitrean Crinuţa Nicoleta, Mihai Cristian Sebastian, Baciu Remus Virgil, Vasilescu Oana, Bogdan Dragoş, Teodorescu Cătălin Florin şi Marko Atilla Gabor (…) au aprobat, în unanimitate, raportul de evaluare întocmit de expertul evaluator Dima Alin Horaţiu, prin care valoarea unui teren în suprafaţă de 25 hectare situat în municipiul Constanţa (zona Brătianu – Anadalchioi) a fost stabilită la suma de 8.750.000 euro (35 euro/mp), echivalentul a 37.243.500 lei”, spune DNA.

Cum au fost supraevaluat terenul

Procurorii DNA susţin că  în acest caz a fost vorba de o supraevaluare a terenului respectiv cu 7,7 milioane de euro, ceea ce a provocat un prejudiciu echivalent în dauna bugetului de stat, concomitent cu obţinerea unui avantaj patrimonial de către Horia Simu şi alte persoane, beneficiare ale drepturilor litigioase, în cuantum total de peste 32 de milioane de lei.

„Concret, membrii Comisiei, luând la cunoştinţă de concluziile raportului de evaluare, întocmit cu nerespectarea Standardelor Internaţionale de Evaluare, nu au constatat faptul că inculpatul Dima Alin Horaţiu a supraevaluat terenul respectiv, deşi aveau cunoştinţă de faptul că suprafaţa respectivă era situată în extravilanul municipiului Constanţa şi avea destinaţia de teren agricol. Mai mult, în cuprinsul documentului respectiv nu a fost evidenţiată poziţia exactă a terenului, iar pentru stabilirea valorii acestuia expertul a utilizat comparabile care nu priveau tranzacţii de vânzare, ci doar oferte de vânzare a unor terenuri situate în intravilanul şi extravilanul municipiului Constanţa care nu aveau categoria de folosinţă teren agricol”, explică DNA.

Crinuţa Dumitrean a primit banii prin intermediari

Anchetatorii au mai constatat că raportul de evaluare respectiv a fost avizat anterior de Florentina Savu, cu încălcarea atribuţiilor de serviciu ce derivau din funcţia de consilier în cadrul Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Conform DNA, Crinuţa Dumitrean a primit de la Horia Simu, printr-un intermediar, suma de 400.000 de euro, în schimbul ajutorului acordat omului de afaceri. De asemenea, expertul evaluator Alin Horaţiu Dima a primit prin intermediar, de la acelaşi inculpat, suma de 5.000 de euro.

„În perioada 24.06.2011 – 11.11.2011, inculpatul Simu Horia a disimulat adevărata natură a provenienţei sumei totale de 5.066.300 euro, obţinută în maniera de mai sus, prin încheierea cu diverse firme controlate de acesta a unui număr de nouă contracte de împrumut, nereale”, mai spun procurorii.

Crinuţa Dumitrean mai are o condamnare

Fostul deputat Theodor Nicolescu mai are o condamnare definitivă de 8 ani închisoare pentru luare de mită într-un alt dosar ANRP, în schimb Marko Attila Gabor a fost achitat în acel dosar.

Marko Attila a fugit din România în 2015, fiind dat în urmărire internaţională. În anul 2018, presa a publicat fotografii făcute la Budapesta, în care fostul deputat UDMR apare alături de politicieni maghiari şi români.

De asemenea, omul de afaceri Horia Simu a fost condamnat în iunie 2018 la 4 ani închisoare pentru cumpărare de influenţă, fiind acuzat că a dat bani pentru ca fosta şefă a DIICOT Alina Bica să intervină pentru a-i clasa un dosar. Condamnarea i-a fost suspendată şi a fost eliberat din închisoare în decembrie 2018, în baza deciziei Curţii Constituţionale privind nelegala constituire a completurilor de la Instanţa supremă.

Şi Crinuţa Dumitrean are o condamnare de 7 ani şi 6 luni de închisoare într-un dosar ANRP, pedeapsă anulată de asemenea în baza deciziei CCR.

Citeşte şi: Cum va fi sărbătorită Ziua Naţională de 1 decembrie la Arcul de Triumf

DailyBusiness
Pensii 2025. Vești proaste pentru milioane de pensionari. Ce se întâmplă cu pensiile din ianuarie
Spynews
Alimentele care îți reglează glicemia. Vei observa o îmbunătățire majoră
Bzi.ro
Gabriela Lucuțar a vorbit deschis despre înmormântarea lui Silviu Prigoană! „Dacă nu se întâmplă așa, va bântui!”
Fanatik.ro
Cele 6 zodii care vor avea un 2025 ca în povești. Le așteaptă câștiguri, belșug și bogăție
Capital.ro
Verdict pentru Călin Georgescu. Decizia luată de Curtea de Apel Bucureşti
Playtech.ro
Alimentele adorate de români cărora li s-ar prelungi perioada de valabilitate cu jumătate de an
DailyBusiness
Cât costă o tură de ski cu elicopterul in Munții Făgăraș! Suma este comparabilă cu heli-skiing-ul din Elveția!
Adevarul
Atac la România. Războiul hibrid prin care Rusia ne stinge lumina. Expert: „Modelul a mai fost folosit de Moscova în Germania”
wowbiz.ro
TĂIERI SALARIALE începând cu 2025! Cine sunt angajații care vor primi mai puțini bani?
Spynews
Închisoare pe viață pentru doi părinți care și-au lovit cu bestialitate copilul. Fetița în vârstă de 10 ani a murit din cauza loviturilor
Spynews
Mario Iorgulescu, condamnat definitiv la 8 ani și 8 luni de închisoare. Decizia de ultimă oră a instanței
Evz.ro
Haos cu facturile românilor. Nimeni nu știe ce se întâmplă cu ele
Ego.ro
Artista de muzică populară care a înnebunit internetul la 46 de ani! Abia o mai recunoști
Prosport.ro
FOTO. Blonda i-a pus pe toți pe jar și a ajuns la peste 800.000 de fani pe Instagram
kanald.ro
Soțul Alexandrei Ivanov, gravida din Botoșani care a murit în chinuri la maternitate, face declarații cutremurătoare. Ce le-a spus celor trei copii pe care îi crește singur
Cancan.ro
Mihai Morar a ajuns pe mâna medicilor! Și el e pe perfuzii: „Am căzut, dar…”
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Adevărul despre moartea soților Ceaușescu. Cine a decis să fie judecat și împușcat pe loc (VIDEO)
StirileBZI
Românii vor primi până la 4.000 de euro pe lună! Unde se dau aceste salarii
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume, dezbrăcată în zăpadă
stirilekanald.ro
Trei tineri au pierit după ce mașina în care se aflau a fost zdrobită. Tragedia s-a petrecut în Brașov
substantial.ro
Sebastian Burduja spune că o majoritate pro-europeană este esențială pentru România
MediaFlux
LOVITURĂ pentru CĂLIN GEORGESCU! CURTEA de APEL BUCUREȘTI a DECIS
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Noi dușmani amenință pădurile României