Mirela Retegan, fondatoarea proiectului pentru copii Gaşca Zurli, se află printre păgubiti şi a povestit modul de operare al escrocilor pe pagina sa de Facebook. Aceasta a fost contactată de pe un cont mai vechi al părintelui, escrocul spunându-i că a fost diagnosticat cu cancer la pancreas, iar operaţia de care are nevoie se poate face doar în SUA şi costă 87.000 de euro.
Persoana din spatele contului a rugat-o pe Mihaela Retegan să nu îl sune, pentru că îl doare foarte rău gâtul şi este foarte afectat şi i-a cerut să-l ajute să facă rost de numărul lui George Becali, cunoscut pentru ajutorul pe care îl acordă în astfel de cazuri, mai ales dacă este vorba de feţe bisericeşti. În final, Retegan l-a sunat pe Părintele Necula, la îndemnul unui prieten, care a mirosit escrocheria, moment în care a aflat că Părintele nici nu mai foloseşte Facebook.
„Sunt părintele Constantin Necula de la Sibiu, vă îmbrăţişez cu drag, nu şi pe hoţii care vă confiscă de pe facebook banii şi care vă aburesc că aş putea intra atât de agramat şi de prost pregătit în dialog cu dumneavoastră. De un an de zile am închis facebookul, nu comunic pe niciun site”, a declarat părintele.