În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 8.134 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), potrivit noului raport al GCS.
Cele mai grav afectate sunt judeţele Constanţa, Sibiu, Cluj, Braşov, dar şi Capitala. De altfel, cele mai multe cazuri au fost raportate în ultimele 24 de ore sunt la Bucureşti – 1159 de noi îmbolnăviri.
Incidenţa COVID-19 la 28 noiembrie.
Citeşte şi: Bilanţ coronavirus 28 noiembrie. 8.134 de cazuri noi COVID şi 161 de decese în 24 de ore. RECORD la ATI
Guvernul a adoptat, în şedinţa de vineri seară, Hotărârea privind Strategia de vaccinare a populaţiei împotriva virusului SARS-CoV-2. Vor avea prioritate la vaccinare angajaţii din domeniul Sănătăţii, asistenţei sociale, cei din categoria de risc şi personalul din „domenii-cheie”, a anunţat şeful Cancelariei premierului, Ionel Dancă.
„Principalele categorii de personal care vor fi vaccinate sunt următoarele: personalul din domeniul sănătăţii, personalul din centrele rezidenţiale şi medico-sociale, populaţia cu risc ridicat de evoluţie severă în cazul infecţiilor cu SARS-CoV-2 şi personalul din alte domenii cheie pentru buna funcţionare a societăţii”, a spus şeful Cancelariei primului ministru.
Grupul pentru Comunicare Strategică a anunţat, sâmbătă, 8.134 de cazuri noi COVID-19 şi 161 decese noi, în ultimele 24 de ore. În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 13.040. Dintre acestea, 1.249 sunt internate la ATI.