UPDATE: Un meci greu a avut Simona Halep pe Rod Laver Arena, chiar dacă victoria înregistrată, din nou în două seturi, precum toate partidele jucate la AusOpen, anul acesta, ar arăta altceva. Ea a câştigat o dispută dură, cu mintea şi inima, cu un efort deosebit şi cu o tactică potrivită.
Precizia, condiţia fizică optimă şi serviciul au fost atuurile Simonei Halep luni. Ea s-a postat în defensivă în partida cu Mertens, lăsându-i iniţiativa adversarei. Iar jucătoarea belgiană a atacat din start, a schimbat des şi repede direcţia minigii şi a căutat tot timpul să puncteze decisiv. Românca a aşteptat-o cu o apărare exactă, şi-a cântărit atent execuţiile, mai ales la retur şi a penalizat-o pe rivală atunci când a trebuit. Mertens a fost spectaculoasă în evoluţie, dar rispitoare cu punctele, spre deosebire de Halep, care a dat dovadă de cele mai multe ori de o precizie chirurgicală. Cu un serviciu la cote înalte, sportiva română a jucat inteligent, precis, cu un efort generos. Însă ea nu a fost tot meciul aşa. În setul al doilea, în care avea un avantaj considerabil, 3-0, cu două break-uri, românca şi-a mai pierdut din luciditate, iar Mertens, o jucătoare care cedează greu, atât a aşteptat. Belgianca şi-a redus cadourile şi jocul ei, la fel de riscant, dar mai exact, a readus-o în partidă. Din fericire, campioana română nu şi-a pierdut stabilitatea psihică şi avut ultimul cuvânt împotriva tenacei Mertens.
Simona Halep a reuşit break-ul în setul I la scorul de 1-1, dar după ce a condus cu 3-1 a fost egalată şi întrecută de adversară, 3-4, în cea mai bună perioadă de joc a acesteia din urmă. Cu multă muncă, fostul lider WTA a pus apoi ghem după ghem pe tabelă, şase la rând. După primele trei, a închis primul set cu 6-4, în 50 de minute.
În setul al doilea, Halep a condus cu 3-0, după două break-uri, dar şi-a redus apoi concentrarea şi Mertens a revenit în joc, apropiindu-se la un ghem, 2-3. Sportiva de pe locul 17 mondial a reuşit egalarea la 4 şi apoi a rezistat la patru mingi de break ale jucătoarei române. Halep a reuşit până la urmă să obţină preţiosul break, de 5-4, şi să închidă partida, tot cu 6-4, după o oră şi 37 de minute de joc.
Halep va evolua în faza următoare cu Anett Kontaveit (Estonia), locul 31 WTA şi cap de serie numărul 28 – care a trecut luni de Iga Swiatek (Polonia), locul 56 WTA.
Calificarea în sferturi este recompensată cu un premiu de 525.000 de dolari australieni (357.000 de dolari americani) şi cu 430 de puncte WTA.
Anul trecut, Simona Halep a fost eliminată în optimi la AusOpen de americanca Serena Williams, scor 6-1, 4-6, 6-4. Halep a fost finalistă la Melbourne, în 2018, când a pierdut în ultimul act în faţa danezei Caroline Wozniacki, scor 7-6 (2), 3-6, 6-4.
SIMONA HALEP ELISE MERTENS LIVE STREAM VIDEO ONLINE EUROSPORT AUSTRALIAN OPEN. Partida SIMONA HALEP – ELISE MERTENS se va disputa luni, 27 ianuarie, la de la ora 2:00 şi va fi prima a zilei pe Rod Laver Arena. SIMONA HALEP ELISE MERTENS, meci contând pentru optimile de finală de la AUSTRALIAN OPEN 2020, se joacă în noaptea de duminică spre luni, de la ora 2:00, LIVE STREAM VIDEO ONLINE EUROSPORT.
SIMONA HALEP ELISE MERTENS LIVE STREAM VIDEO ONLINE EUROSPORT AUSTRALIAN OPEN. Simona Halep s-a mai întâlnit de trei ori în carieră cu Elise Mertens, câţtigând două partide: 6-1, 6-2, în sferturi de finală la Roland Garros şi 6-0, 6-3, în optimile de finală la Madrid, ambele în 2018. Elise Mertens a învins-o pe Simona Halep, 3-6, 6-4, 6-3, în finala Qatar Open 2019. EUROSPORT transmite în noaptea de duminică spre luni, de la ora 2:00, SIMONA HALEP ELISE MERTENS LIVE STREAM VIDEO ONLINE.
SIMONA HALEP ELISE MERTENS LIVE STREAM VIDEO ONLINE EUROSPORT AUSTRALIAN OPEN. „Am jucat de cateva ori cu Elise Mertens, la Roland Garros, la Madrid, la Doha, am jucat suficient de mult impotriva ei pentru a-mi da seama de modul in care joaca si de ceea ce trebuie sa fac. Nu m-am gandit inca la optimea de finala, dar voi fi pregatita pentru meci si va trebui sa lupt. Chiar daca va juca grozav, eu voi fi acolo, gata de joc. Ea nu se da batuta niciodata, are un joc bun, joaca rapid de pe linia de fund”, a declarat Simona Halep despre meciul cu Elise Mertens din optimile de finală de la Australian Open, transmis în direct, în noaptea de duminică spre luni, de la ora 2:00, de Eurosport. SIMONA HALEP ELISE MERTENS, meci contând pentru optimile de finală de la AUSTRALIAN OPEN 2020, se joacă în noaptea de duminică spre luni, de la ora 2:00, LIVE STREAM VIDEO ONLINE EUROSPORT.
SIMONA HALEP ELISE MERTENS LIVE STREAM VIDEO ONLINE EUROSPORT AUSTRALIAN OPEN. „Va fi foarte dificil, dar sunt fericită că am ajuns în optimile de finală. O să iau fiecare meci în parte. Fiecare adversară este diferită, fiecare zi e diferită, dar o să dau 100% de fiecare dată. Am bătut-o în ultimul meci direct, cel jucat la Doha. Acum simt că sunt într-o formă foarte bună, dar știu că e obișnuită să joace în fazele superioare la turneele de Mare Șlem. Trebuie să fiu pregătită pentru o bătălie grozavă. Va depinde doar de mine”, a spus Elise Mertens înainte de partida cu Simona Halep. EUROSPORT transmite în noaptea de duminică spre luni, de la ora 2:00, LIVE STREAM VIDEO ONLINE SIMONA HALEP – ELISE MERTENS.
SIMONA HALEP ELISE MERTENS LIVE STREAM VIDEO ONLINE EUROSPORT AUSTRALIAN OPEN. Învingătoarea partidei Simona Halep – Elise Mertens o va întâlni în sferturile de finală pe câștigătoarea dintre Anett Kontaveit și Iga Swiatek. SIMONA HALEP ELISE MERTENS, meci contând pentru optimile de finală de la AUSTRALIAN OPEN 2020, se joacă în noaptea de duminică spre luni, de la ora 2:00, LIVE STREAM VIDEO ONLINE EUROSPORT.
SIMONA HALEP ELISE MERTENS LIVE STREAM VIDEO ONLINE EUROSPORT AUSTRALIAN OPEN. SIMONA HALEP ELISE MERTENS, meci contând pentru optimile de finală de la AUSTRALIAN OPEN 2020, se joacă în noaptea de duminică spre luni, de la ora 2:00, LIVE STREAM VIDEO ONLINE EUROSPORT. Simona Halep şi Elise Mertens se întâlnesc în primul meci al sesiunii de dimineaţă pe Rod Laver Arena. EUROSPORT transmite în noaptea de duminică spre luni, de la ora 2:00, SIMONA HALEP ELISE MERTENS LIVE STREAM VIDEO ONLINE.