În ceea ce priveşte riscul potenţial, cercetătorii aduc în discuţie ftalaţii, grup de substanţe chimice prezente în materialele plastice, produsele cosmetice, menajere şi în ambalajele alimentare. Studii recente au arătat că aceştia pot duce la creşterea riscului de cancer, diabet, obezitate şi chiar la feminizarea creierului adolescenţilor, relatează 7sur7.be.
Cercetătorii americani afirmă că aceste produse chimice perturbă sistemul de reproducere al femeilor, inclusiv ovarele, ducând la o menopauză timpurie. Dr Natalia Grindler de la Universitatea Washington din St Louis (Missouri) şi colegii săi au studiat nivelurile de ftalaţi din sânge şi urină la 5.700 de femei, potrivit agerpres.ro.
Cele care aveau cele mai mari cantităţi intraseră la menopauză de timpuriu, în medie cu 2,3 ani ani devreme decât celelalte. Vârsta medie pentru menopauză este 51 de ani. Dr Grindler afirmă însă că unele femei pot intra la menopauză cu 15 ani mai devreme, cam la 35 de ani. Menopauza precoce determină rate mai ridicate de accidente vasculare cerebrale, boli cardiace, probleme osoase şi hemoragii cerebrale fatale.
Dr. Grindler a spus că nu se ştie încă de ce unele femei aveau niveluri mai ridicate de ftalaţi în sânge şi urină. „În acest stadiu există multe lucruri pe care nu le ştim, cercetările noastre se află încă în stadiu preliminar, însă primele rezultate sunt suficiente pentru a sugera că aceste produse au un efect negativ pe termen lung”, a spus cercetătoarea.
Citeşte şi Topul celor mai toxice cosmetice