Gabriela Firea: Ideal ar fi să negociem pentru majoritatea parlamentară cu partide cu care am colaborat. Rafila şi Cercel, pregătiţi să preia frâiele pandemiei

Gabriela Firea a vorbit despre ce va face PSD dacă va câştiga alegerile parlamentare. Prim-vicepreşedintele social-democraţilor spunet că pentru alcătuirea unei viitoare majorităţi parlamentare ar fi ideal să aibă loc discuţii, în special, cu partidele mai apropiate de doctrina, de familia politică şi de programele lor şi cu care au mai avut colaborări.
Alina Costache
29 nov. 2020, 16:42
Gabriela Firea: Ideal ar fi să negociem pentru majoritatea parlamentară cu partide cu care am colaborat. Rafila şi Cercel, pregătiţi să preia frâiele pandemiei

Gabriela Firea a subliniat, de asemenea, că medicii Alexandru Rafila şi Adrian Streinu Cercel, candidaţi din partea partidului la alegerile parlamentare de duminica viitoare, „sunt pregătiţi, din prima zi de guvernare a PSD să preia frâiele pandemiei la modul serios”.

Gabriela Firea: Să ştergem cu buretele ceea ce a fost rău

„Ideal ar fi să putem să alcătuim o majoritate parlamentară cu partide care prin viziunea lor, prin activitatea lor şi prin programul pe care l-au prezentat au elemente comune cu ceea ce am propus noi. (…) Normal ne-am dori să purtăm discuţii, în special, cu partidele care au fost mai apropiate de doctrina noastră, de familia noastră politică, de programele noastre şi cu care am mai avut colaborări, chiar dacă în ultima perioadă acestea nu au mai fost atât de intense, dar ne putem reaminti să şi colaborăm în interesul cetăţenilor şi să lăsăm anumite tensiuni personale, anumite momente neplăcute, să ştergem cu buretele ceea ce a fost rău şi să ne reamintim lucrurile bune pe care le-am făcut împreună”, a afirmat Firea, duminică, într-o conferinţă de presă, la sediul central al PSD, spune Agerpres.

Fostul edil al Capitalei spunecă un om politic, dacă nu renunţă pentru cetăţeni „la orgoliul său”, „la supărările sale”, înseamnă că nu este unul „care să se gândească cu adevărat la binele comun, la binele ţării”.

Rafila şi Cercel, pregătiţi să preia frâiele pandemiei de coronavirus

”Această situaţie în care avem câteva spitale în linia întâi şi câteva spitale suport, care determină tot acest haos şi toată această lipsă de organizare în care românii sunt speriaţi că nu mai sunt locuri la ATI, că nu mai sunt locuri în spitale, că nu mai există aparatură pentru salvarea pacienţilor, numai la noi se mai întâmplă, pentru că numai noi am mai rămas în proiectul din luna martie în care atunci era absolut normal, pentru că sistemul de sănătate nu era pregătit cu materiale de protecţie, cu materiale sanitare, cu circuite medicale şi de asemenea cu zone de triaj .

Acum, am avut suficient timp cu toţii – şi Ministerul Sănătăţii, şi autorităţile locale – pentru a pregăti toate unităţile spitaliceşti. Noi, cu specialiştii pe care îi avem şi care sunt candidaţi chiar la Bucureşti, pe listele noastre, ale PSD, la Cameră şi la Senat, profesorii Alexandru Rafila şi Adrian Streinu Cercel sunt pregătiţi, din prima zi de guvernare a PSD, să preia frâiele pandemiei la modul serios, să aplice cele mai bune programe de salvare a românilor şi să aplice tot ceea ce se întâmplă în Uniunea Europeană pentru a salva cetăţenii. Nu am înţeles niciodată de ce s-a înverşunat guvernul PNL Orban susţinut în continuare de dreapta din România să nu aplice modele de bune practici în domeniul sanitar şi în România” a afirmat Gabriela Firea.

Citeşte şi: Gabriela Firea: ”Suntem ultima țara din Europa care are distribuția spitale COVID și non-COVID”

DailyBusiness
Vouchere de vacanță 2025. Guvernul aprobă normele de accesare! Ce trebuie să facă bugetarii pentru decontare
Spynews
“Oxicomana lui Vlad Pascu”, postare sfâșietoare, după moartea suspectă a lui Rareș. Cine l-ar fi găsit decedat în casă
Bzi.ro
Dan Capatos, de urgență pe masa de operație! „Anestezie totală, intubare…”
Fanatik.ro
Vacanța unei românce s-a transformat într-un coșmar. Ce a pățit după ce a ajuns să se cazeze la un hotel din Turcia: “Am început să plâng. Tremuram”
Capital.ro
Anunț pentru cei care au bani Euro ca numerar. Se înlocuiesc bancnotele. Decizia Băncii Centrale
Playtech.ro
Noi reguli pentru folosirea voucherelor de vacanță 2025. Ce trebuie să facă bugetarii ca să primească banii
DailyBusiness
Cel mai mare producător de carne din România iese din supermarketuri și își deschide propriul magazin. De unde își pot alimenta frigiderele românii
Adevarul
Imagini tulburătoare din locuința lui Gene Hackman și a soției sale, făcute publice de autorități: mizerie, șobolani și urme de sânge
wowbiz.ro
Ultimele imagini cu Rareș Ion, prietenul lui Vlad Pascu, înainte de a fi găsit mort în casă. Tânărul de 20 de ani s-a filmat într-o ipostază tulburătoare
Spynews
A pus punctul pe i! Decizia radicală a Georgianei Lobonț în legătură cu familia ei. Nu mai vrea niciodată să treacă prin asta!
Spynews
Ce decizie a luat Sânziana Negru pentru casa ei din Moldova. A făcut schimbări majore de când a început lucrările: “M-am speriat când am văzut”
Evz.ro
O nouă escrocherie face victime. ANAF îi avertizează pe români
Ego.ro
EXCLUSIV Dana Roba, planuri nebunești cu iubitul, de Paște! ”Am să-i arăt...”
Prosport.ro
Jordan Chiles, rivala Anei Bărbosu, a arătat poate prea mult într-un costum de baie
kanald.ro
Un al treilea angajat a fost găsit mort la Spitalul Sf. Spiridon din Iași. Bărbatul, în vârstă de 54 de ani, lucra la Terapie Intensivă
Cancan.ro
Ramona Olaru, cu totul la vedere în parcare! Imagini bomba de paparazzi GALERIE FOTO
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Călin Georgescu, de neoprit. S-a anunțat marea revenire: Va conduce la Cotroceni și Guvern
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Teodora Stoica, imagini fabuloase din Japonia. A fost la templul acoperit cu foiță de aur
stirilekanald.ro
Mama Alexandrei, răpusă de durere la priveghi: ”E o sfârșeală în ea, n-am cuvinte”
Noi detalii ies la iveala in cazul celor doi tineri rezidenti, de la Spitalul Sfantul Spiridon, din Iasi, care s-au stins unul dupa celalalt…. Dezvaluirile facute de colegii lor de la spital
MediaFlux
Răsturnare de situație! Călin Georgescu a revenit cu un mesaj important
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Semnificațiile zilei de azi: Miercurea Trădării, ziua în care iubirea a fost vândută pe 30 de arginți