Un cumplit eveniment a avut loc pe Valea Oltului, o tânără scenografă din București și-a pierdut viață într-un accident de mașină. Tânăra avea 31 de ani și colabora cu mai multe teatre din Sibiu și Buzău.
Accidentul s-a petrecut pe DN 7, în zona Boița din Sibiu. Din nefericire, Alexandra a pierdut controlul volanului într-o curbă și a intrat într-unul din parapeții de plastic ce separă sensurile de mers. La scurt timp de la impact, automobilul pe care-l conducea a fost proiectat pe contrasens și s-a izbit de un alt autoturism care era condus regulamentar. Din cauza impactului, Alexandra s-a stins pe loc, iar medicii sosiți la fața locului nu au avut de făcut altceva decât să constante decesul. Femeia aflată în cealaltă mașină a fost rănită grav și transportată de urgență la spital. Alexandra Constantin avea 31 de ani, era scenografă și muncea din greu pentru visul ei și pentru cariera ei din lumea teatrului.
Fiica unui milionar român, implicată într-un accident grav de maşină. Bolidul s-a făcut praf VIDEO
„Alexandra Constantin, o foarte tânără scenografă a noii generații de artiști, a plecat prematur dintre noi, spre cer. Alexandra va rămâne în amintirea tuturor, prin lumile pe care le-a creat pe scenă, în teatrele din România. Sperăm ca de acolo de sus să deseneze o lume mai bună! Suntem cu gândul alături de familia îndurerată! Rămas bun, Alexandra! Drum cu lumină!”, a declarat Constantin Chiriac, directorul TNRS.
Prietenii și familia tinerei scenografe sunt într-o stare de șoc în urma veștii teribile primite. Alte zeci de persoane au transmis condoleanțe rudelor. „Știu că este nedrept să mă întreb de ce tocmai tu… Îmi spun doar că sufletul tău este un înger – copil, care s-a întors acasă și pe care Divinitatea l-a primit cu brațele deschise.
De acum, toți din raiul tău se vor bucura de râsetele și chicotele tale, Alexandra, om bun și frumos, parcă ai fost aievea… Te rog să mă ierți, chipul tău luminos ne-a părăsit dar eu nu te voi da uitării!!!!”, a fost unul dintre comentarii.