Pentagonul a confirmat marţi prăbuşirea aeronavei, dar infirmă că ar fi fost doborâtă de un tir inamic. „Un avion de tip Bombardier E-11A ameican s-a prăbuşit în provincia Ghazni, în Afganistan”, a anunţat luni într-un mesaj postat pe Twitter purtătorul de cuvânt al forţelor americane în Afganistan, colonelul Sonny Leggett.
După prăbuşirea aeronavei, de luni, talibanii au insistat că aceasta ar fi fost doborâtă,dar nu au explicat cum anume, şi au susţinut că toţi membrii echipajului ar fi decedat. Ambele informaţii au fost infirmate de Pentagon, care susţine că urmează să conducă o investigaţie amănunţită.
„O anchetă este în curs cu privire la cauzele prăbuşirii, însă nu există vreun indiciu care să arate că aceasta a fost cauzată de un tir inamic”, a subliniat colonelul.