Preşedintele bulgar Rosen Plevneliev a dat vina pe România pentru eşecul aderării la Spaţiul Schengen, citând viitorul raport privind Mecanismul de Cooperare şi Verificare (MCV), relatează site-ul Novinite.com.
Consiliul UE pentru Justiţie şi Afaceri Interne de marţi a amânat o decizie cu privire la aderarea României şi Bulgariei la spaţiul de circulaţie liberă în cadrul Uniunii Europene (UE). O decizie în acest sens nu a fost adoptată până în prezent deoarece nu s-a ajuns la o susţinere unanimă.
„Pot să afirm în mod ferm că problema nu este a Bulgariei„, a declarat Plevneliev, citat de presa locală. „Abordarea în etape este acceptabilă atât pentru noi, cât şi pentru România, dar se pare că trebuie să aşteptăm până când România îşi face treaba”, a adăugat şeful statului bulgar.
În opinia preşedintelui bulgar, „marea diferenţă” a fost făcută de Comisia Europeană (CE) prin programarea unui raport MCV asupra situaţiei din România la sfârşitul lui 2012 şi unuia pentru situaţia Bulgariei la sfârşitul lui 2013.
Pe de altă parte, ministrul bulgar de Interne Ţvetan Ţvetanov a declarat că Bulgaria „a devenit, din nefericire, victima unor dezbateri politice interne în unele state europene”. El dat vina pentru amânarea aderării la Spaţiul Schengen pe „populism”. El a adăugat că ţara sa susţine acordarea unui regim fără vize de călătorie ţărilor din Balcanii de vest.
În septembrie, când miniştrii de Interne din statele membre UE urmau să discute extinderea Spaţiului Schengen, reuniunea a fost amânată din cauză că prea puţine probleme de pe agendă au atins un stadiu care să permită adoptarea unei decizii. De asemenea, în ultimele luni, s-a intensificat scepticismul Germaniei şi Belgiei faţă de aderarea celor două state.
Propunerea curentă pentru cei doi cei mai noi membri UE sugerează o abordare în doi paşi, şi anume anularea controalelor la frontierele interne maritime şi aeriene, alături de aderarea deplină la Sistemul de Informaţii Schengen (SIS) într-un prim pas, urmând ca în al doilea pas să fie anulate şi verificările la frontierele terestre.