Discuţia dintre turnul de control al aeroportului Van Nuys şi pilotul elicopterului care îl transporta pe Kobe Bryant şi încă şapte persoane, printre care şi fiica sa de 13 ani, a fost dată publicităţii. Din discuţie reiese că pilotul a fost avertizat de cel puţin două ori că zboară la o altitudine prea mică, dar de la un moment dat acesta nu mai răspunde comunicărilor.
Conform ultimelor detalii confirmate de oficiali, se pare că între ultima comunicare şi apelul la 911 care anunţa tragedia, ar fi trecut două minute.
Luni dimineaţă au apărut şi primele fotografii cu locul prăbuşirii făcute de aproape.