Spitalul şi-a deschis porţile marţi, iar primul lot de pacienţi a fost transportar acolo la ora locală 22.30 (ora 14.30, ora României). Clădirea era destinată iniţială să servească drept anexă a Spitalului Central Huanggang și ar fi trebuit să se deschidă în luna mai. Vineri, autorităţile locale au dispus ca acestaă clădire, complet goală, să fie utilizată doar pentru tratarea pacienților cu coronavirus.
Lucrările de reamenajare au început sâmbătă, iar până luni totul era gata, inclusiv alimentarea cu apă, electricitate și internet. Peste 500de muncitori şi zeci de vehicule de mare tonaj au lucrat zi şi noapte pentru a termina treaba în cel mai scurt timp.
Huanggang, oraşul unde a fost construit spitalul, se află la 75 km sud-vest de Wuhan şi este unul dintre oraşele care au fpst lovite cel mai rău de coronavirus. În acest oraş locuiesc aproximativ 7,5 milioane persoane. El a fost plasat în carantină joia trecută, în aceeaşi zi ca oraşul Wuhan. Până acum, patru persoane au murit la Huanggang din cauza coronavirusului, iar 213 persoane au fost infectate.
Guvernul de la Beijing a anunţat joia trecută că va construi cel puţin un spital în doar zece zile, în total pe teriotoriul Chinei urmând să fie deschise în total patru astfel de unităţi pentru bolnavii de coronavirus.