„Brexit fericit!” şi-au urat britanicii într-o petrecere ca de Revelion, lângă Parlamentul britanic

Britanicii care au votat despărţirea de Uniunea Europeană şi-au urat "Brexit fericit!", vineri noaptea, lângă Parlamentul britanic, în cadrul unui eveniment care a semănat cu o petrecere de Revelion şi care l-a avut invitat special pe Nigel Farage, transmite trimisul special al agenției Agerpres.
Romania TV
01 feb. 2020, 06:42

Nigel Farage a fost primit ca un star rock, pe acordurile „The Final Countdown”. De altfel melodia trupei Europe nu a fost singura care s-a auzit lângă Parlamentul britanic. Au mai fost și ”Hey Jude”, ”We are the champions”, ”Rule Britannia” dar și imnul național, ”God Save the Queen”. 

Nigel Farage a urcat pe scena amenajată cu câteva minute înainte de numărătoarea finală până la 23,00, ora de la care Regatul Unit a ieşit oficial din UE. „Am reuşit, am reuşit!” a strigat el miilor de oameni adunaţi să îl vadă. Farage a numit Brexitul „cel mai important moment din istoria modernă a marii noastre naţiuni”.

„Să sărbătorim că de acum putem să ne facem legi prin oamenii care sunt angajaţi nouă, după ce noi i-am votat (…) Fără constrângerile Uniunii Europene, vom fi iar liberi să ne găsim locul în lume”, a spus cel care a fost arhitectul Brexit. Aplaudat îndelung, a apreciat că lucrul care trebuie celebrat în noaptea în care Marea Britanie iese din UE este democraţia. „Eu, ca persoană care crede că trebuie să fim pro-Europa, dar nu pro-UE, cred că acum am dat un exemplu pentru prietenii noştri de pe continent (…) Războiul s-a încheiat, am câştigat!”, a strigat Farage, spre încântarea mulţimii care flutura steaguri ale Marii Britanii.

Ultimele minute ale show-ului în onoarea Brexitului au fost lăsate celor adunaţi în centrul Londrei, să tragă aer în piept înainte de o numărătoare inversă la capătul căreia au fost proiectate pe ecran mesajele „Happy Brexit Day!” şi „We’re Out”.

Iar primul minut al Marii Britanii în afara UE a fost marcat cu imnul naţional „God Save the Queen”, cântat cu patos de toată mulţimea.

Iată ce cred doi dintre cei care au votat pentru Brexit. Claire şi Fred, care au venit special la Londra pentru a marca momentul Brexit, spun că au votat ieşirea din UE deoarece au dorit ca deciziile ce îi afectează să fie luate de oameni care sunt votaţi de ei. „Eu am votat să intrăm în piaţa unică europeană, am votat să rămânem în piaţa unică europeană. Când lucrurile au evoluat prea mult, când au început să vorbească de o armată europeană… e prea mult”, spune Fred.

„În ţara noastră, ne votăm reprezentanţii, cred, o dată la cinci ani. Dacă nu ne place ce fac, putem să votăm să plece. În Uniunea Europeană nu există aşa ceva. Dacă am fi trecut la euro, acum nu am fi putut pleca”, spune Claire.

Ea adaugă că votul pentru Brexit nu a fost unul bazat pe discriminare, ci pe o nevoie de democraţie. „Vrem să vină aici oameni din alte ţări. Mereu am primit imigranţi cu braţele deschise şi mereu vom face asta. Sunt sigur că există rasism şi în ţara dumneavoastră. E peste tot. Faptul că fluturăm steagul nu ne face rasişti”, spune Fred, în timp ce Claire completează: „Suntem patrioţi, dar nu rasişti, în niciun caz”.

Citește șiPartidul BREXIT părăseşte Parlamentul European în sunet de cimpoi, într-un spectacol atent regizat FOTO şi VIDEO

DailyBusiness
Peste 223.000 de români ar vrea să muncească, dar sunt blocați!
Spynews
Mihai Leu, transportat de urgență la spital. Fostul campion e în stare critică la Terapie Intensivă. A fost adus la Spitalul Fundeni cu elicopterul
Bzi.ro
Laura Cosoi, apariție neașteptată în costum de baie! Arată senzațional la 43 de ani, după 4 nașteri
Fanatik.ro
Banca importantă din România care face o schimbare totală. Ce trebuie să știe clienții și ce se va întâmpla cu conturile lor
Capital.ro
ANAF a dat ordin. Românii sunt obligați în mai 2025. Termen limită obligatoriu - vineri, 9 mai
Playtech.ro
Cât e ajutorul social în Spania în 2025. Ce condiții trebuie să îndeplinească un român pentru a-l primi
DailyBusiness
Șomajul atinge un minim istoric de 3,33%, impulsionat de relansarea economică europeană
Adevarul
„Acea națiune va fi zdrobită foarte curând”. Trump spune că încearcă să salveze Ucraina
wowbiz.ro
România, fără curent în următoarele zile! Vestea vine după blackout-ul din Spania și Portugalia. Lista zonelor care nu vor avea electricitate. Ce se întâmplă, de fapt?
Spynews
Andrew Barabancea, fiul Ozanei Barabancea, a suferit infarct la 24 de ani. Care e starea de sănătate a tânărului / FOTO
Spynews
Mihai Mitoșeru, primele declarații despre noua iubită! Este prima relație oficială după divorț
Evz.ro
O legendă a televiziunii, dată afară. Momentul de coșmar al carierei
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, în costum de baie şi cămaşă transparentă! Cât costă geanta Marni de plajă
kanald.ro
Românii din acest oraș sunt sfătuiți să evite apa de la robinet! Primarul a făcut anunțul
Cancan.ro
BREAKING | Vești proaste de la spital despre Mihai Leu. Sportivul român a fost indus în comă pentru a nu
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
NU mai retrage bani de la bancomat. Românii cu bani pe card care nu trebuie să meargă la ATM
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Gimnasta a făcut avere din alte activități: „Bărbații mi-au cerut apa în care m-am spălat”
stirilekanald.ro
Restaurant mistuit de flăcări. Cel puțin 22 de oameni au murit
Pană de curent în România. Autorităzile au făcut acum anunțul: zonele afectate
MediaFlux
Șoferii riscă să rămână fără certificat de înmatriculare. Anunț de ultimă oră de la RAR
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Când lecțiile vin de la repetenți: ce ne transmite JD Vance înainte de alegeri