Operațiunea a început la ora 8 fără zece dar s-a oprit, fiindcă au cedat câteva spire ale cablurilor de ridicare, fiindcă greutatea navei este mai mare decât s-a presupus inițial. La această oră este oprită întreaga operațiune pentru că întreg sistemul de cabluri trebuie schimbat, astfel încât să suporte o greutate mai mare. Numai că nu se știe exact care ar trebui să fie această greutate, a declarat Alin Vintilă, reprezentantul firmei care se ocupă de evacuarea navei, pentru Mediafax. Potrivit acestuia, nava este mai grea decât reieșea din documentația prezentată.
„Mă refer la greutatea navei cu tot cu încărcătura de la bord. Nu se cunoaște ce și cât s-a încărcat la bord”, a mai adăugat Alin Vintilă.
Operațiunea de scoatere a epavei pline cu oi din Portul Midia a început, sâmbătă dimineață, la mai bine de două luni de la momentul în care nava cu peste 14.000 de oi s-a răsturnat. O macara de 1.800 de tone a fost adusă în port și au fost montate grinzi suplimentare de întărire a bordajului epavei.
Nava, care avea la bord 14.600 de oi, s-a răsturnat în Portul Midia pe 24 noiembrie 2019. Autoritățile au reușit să salveze doar 254 de animale.