„Nu Start Up Nation pentru pomanageala pe care a gândit-o PSD. Putem lansa Start Up Nation acolo unde există surse de creativitate, unde există oameni care au capacitatea să facă performanţă, Start Up Nation în domeniul IT, cercetării, studenţilor şi toate domeniile care pot să ne aducă cu adevărat ridicarea economiei româneşti”, a declarat Orban.
Citeşte şi: Rareş Bogdan: Ludovic Orban rămâne premier chiar dacă va cădea Guvernul
Premierul a mai spus că România ar trebuie să imprumute pentru proiecte de dezvoltare pentru a asigura cofinanţări pentru proiectele finanţate de Uniunea Europeană, şi nu pentru subvenţii, ajutoare sociale şi „salarii umflate cu pompa, care sunt plătite unor oameni care nu merită”.
Citeşte şi:
„De şapte ani de zile, administraţia, din păcate, în special locurile manageriale, au fost populate cu oameni care nu vor să asculte de miniştri, care aleg calea cea mai uşoară, adică să nu facă nimic, care încearcă să împacheteze orice decident politic spunându-le că nu se poate şi inventând tot felul de pretexte ca să împiedice punerea în practică a programelor. Vom curăţa administraţia”, a avertizat Ludovic Orban.
În plus, premierul alături de miniştrii lucrează câte 14-16 ore pe zi pentru a găsi soluţii pentru „nenorocirile lăsate” de PSD.
„În fiecare zi, atât eu cât și vicepremierul, cât și miniștrii, cât și ceilalți oameni muncim 14-16 ore pe zi. De la 7-8 dimineața, până la 12-1 noaptea, fără nicio limită, pentru a găsi soluții pentru nenorocirile pe care ni le-au lăsat ăștia, pentru problemele nerezolvate, pentru toate pagubele și prejudiciile pe care ni le-au generat și mai ales pentru deficitul îngrozitor, în materie de relații cu toți partenerii de care avem nevoie, pentru a ridica România și a o aduce pe drumul corect, pe drumul normal” , a adăugat Orban.