Afaceristul grec Ioannis Papalekas îşi vinde ultimele acţiuni din Globalworth pentru suma de 230 de milioane de euro

Omul de afaceri, în vârstă de 43 de ani, de origine greacă, Ioannis Papalekas, a decis să părăsească afacerea Globalworth, pe care a fondat-o în anul 2013. Acesta a vândut acţiunile pe care le mai deţinea în companie miliardarului Radovan Vitek, într-o trazancţie ce depăseşeşte 230 de milioane de euro, potrivit profit.ro
Romania TV
03 feb. 2020, 12:01
Afaceristul grec Ioannis Papalekas îşi vinde ultimele acţiuni din Globalworth pentru suma de 230 de milioane de euro

La vârsta de 37 de ani, afaceristul a reuşit să convingă zeci de investitori să parieze pe imobiliarele din România sute de milioane de euro şi să ajute la listarea la Bursa de la Londra a companiei sale. Atunci, Papalekas deţinea 64,9 din Globalworth, însă odată cu dezvoltarea compania şi atragerea de investitori de renume, participaţia sa a ajuns la 10,7%.

După şase ani, omul de afaceri a decis să îşi vândă pachetul din acţiunile Globalworth, la un preţ de aproximativ 230 de milioane de euro către compania CPI Property Group, a unui afacerist ceh, care a devenit acţionar Globalworth  prin achiziţia a circa 6% din companie. Pe lângă banii pe acţiuni, Papalekas urmează să primească de la omul de afaceri ceh suma de 53,4 milioane de euro.

Citeşte şi: Tranzacţie de 38 milioane euro! Globalworth a cumpărat de la Skanska şi a treia clădire din proiectul de birouri Green Court Bucharest

În urma tranzacţiei, compania CPI Property Group deține 16,8% din Globalworth, iar Papalekas își va păstra funcția de director executiv a companiei, conform profit.ro. 

 Ioannis Papalekas în afaceri de la 27 de ani

Omul de afaceri grec a intrat în liga mare a investitorilor imobiliari în anul 2004, la vârsta de 27 de ani, când a reuşit să atragă atenţia unui grup de investitori australiani şi greci care l-au mandatat să cumpere un mall pe jumătate dezvoltat din zona Eroii Revoluţiei, pentru suma de 46 de milioane de euro. Echipa sa a reuşit să finalizeze lucrările în anul 2006 şi să vândă mall-ul pentru suma de 103 milioane de euro. Această tranzacţie l-a ajutat pe afacerist să îşi asigure parteneri, alături de care a construit şi renovat clădirile de birouri Eliade Tower, PGV Tower, Nord Business Center, Strauss Business Center, Puccini și Dorobanți Business Center.

Astăzi, Globalworth are în proprietate active generatoare de venituri în Polonia și România în valoare de aproximativ 2,8 miliarde de euro și obține de pe urma lor chirii în valoare de peste 180 milioane de euro pe an. În urma ieşirii afaceristului grec din companie, CPI Property Group devine al treilea cel mai important acționar Globalworth după sud-africanii de la Grouthpoint Properties, care dețin 29,4% și nemții de la Aroundtown.

Citeşte şi: Ce se va întâmpla cu programul Prima Casă în 2020. Un nou anunţ făcut de ministrul Finanţelor

CPI Property Group este cel mai mare investitor imobiliar din Cehia și din Berlin, cu proprietăți în valoare de 7,9 miliarde de euro. Intrarea în acționariatul Globalworth este o mișcare strategică importantă pe care afaceristul ceh o face pe piețele din România și Polonia.

Cariera afaceristului Radovan Vitek

În anul 2017, compania lui Radovan Vitek a făcut cea mai importantă achiziţie pe piaţa imobiliară românească, după ce compania sa, CPI Property Group a cumpărat 11 centre comerciale din Europa Centrală şi de Est. Acesta fiind singurul activ generator de venituri din portofoliul românesc al afaceristului Vitek, cu o proprietate de talie medie care a cupat locul 44 în topul centrelor comerciale cu cele mai mari afaceri realizate în anul 2018 în România.

Citeşte şi: Suma fabuloasă strânsă de un tânăr de 28 de ani în contul de pensii la Pilonul II

În anul 2013, Vitel a preluat activele dezvoltatorului Ablon, care are proprietăţi pe teritoriul României. Compania intenţiona să dezvolte în România proiecte în valoare de 500 de milioane de euro, cu toate acestea pierderile acumulate la nivel de grup în anul 2008, ajunse la aproximativ 50 de milioane de euro, a dat peste cap planurile companiei. 

Radovan Vitek este al treilea cel mai bogat om din Cehia, cu o avere estimată de către revista americană Forbes la 3,4 miliarde de dolari. Omul de afaceri are patru copii şi locuiește în Elveția, unde și-a construit averea din privatizări și investiții imobiliare.

Recent, Globalworth a obținut un credit de tip revolving în valoare de 200 de milioane de euro de la un consorțiu format din șapte bănci. Investitorul a anunțat că împrumutul îi oferă flexibilitate în programul de dezvoltări pe care îl are în derulare în România și Polonia.

DailyBusiness
Decizie de ultimă oră în CSAT. Ce se întâmplă cu primul tur al alegerilor
Spynews
Călin Georgescu a fost favorizat de TikTok, conform CSAT. Cum a ajuns, de fapt, viral candidatul la Alegerile Prezidențiale 2024
Bzi.ro
Ce îi rezervă astrele lui Călin Georgescu: Ce semnifică anul său de naștere
Fanatik.ro
Patru nativi care intră sub protecția astrelor. Luna decembrie le va aduce bani cu nemiluita și deplasări în străinătate
Capital.ro
Călin Georgescu a intrat în panică. Decizia care-l blochează: E singura cale!
Playtech.ro
Concluzia CSAT: TikTok l-a favorizat pe Călin Georgescu. Atacuri cibernetice și manipularea procesului electoral
DailyBusiness
Prime de Crăciun 2024. Categoria de angajați lăsaţi fără 3.000 de lei de sărbători
Adevarul
Arsenie Boca, 35 de ani de la moartea sfântului Ardealului. Ultimul său mesaj către Ceaușescu: „Nu mai apucă Crăciunul”
wowbiz.ro
Văru Săndel dezvăluie cum și-a împărțit Silviu Prigoană averea: “Honorius a moștenit afacerile, ceilalți…” | EXCLUSIV
Spynews
Primele imagini cu Fane Văncică în libertate! Interlopul a fost eliberat după ce a fost condamnat la închisoare, după ce s-a filmat în timp ce își maltrata amanta
Spynews
Condamnare cu închisoarea pe viață pentru un bărbat din Arad. Criminalul l-a împușcat pe presupusul amant al soției, apoi l-a înjunghiat cu o șurubelniță
Evz.ro
Cumpărăturile ce nu mai pot fi returnate. Mulți români vor fi afectați
Ego.ro
Dacă Elena Lasconi iese președinte, cum s-ar numi soțul ei? Prima Doamnă este Carmen Iohannis acum
Prosport.ro
FOTO. Imagini incendiare: așa arată la 63 de ani prima soție a celebrului milionar din fotbal
kanald.ro
Trei persoane și-au pierdut viața într-un accident cumplit pe DN 26, în Galați! Traficul rutier a fost blocat
Cancan.ro
Elena Lasconi, prima reacție după ce CCR a cerut renumărarea voturilor: 'Este absolut îngrozitor!'
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Călin Georgescu, ELIMINAT?! Anunț acum câteva minute: Am primit fotografiile
StirileBZI
Fumatul va fi interzis pentru aceste persoane! Nu mai pot cumpăra țigări!
Prosport.ro
FOTO. Imagini hot cu Mădălina Ghenea. Cum se menține în formă
stirilekanald.ro
VIDEO ”Scoateți capacul! Dați-mi fata înapoi!” Imagini zdrobitoare de la mormântul Andreei Cuciuc! Mama sa a fost cărată pe brațe afară din cimitir
substantial.ro
Guvernul spaniol introduce concediu plătit de 4 zile pentru urgențe climatice
MediaFlux
RĂSTURNARE privind RENUMĂRAREA VOTURILOR. ANUNȚUL AEP: Nu poate fi făcut nici în ore nici într-o zi nici în două
Shtiu.ro
Fabulos! Ce simbolizează cravata purtată de Călin Georgescu în studioul televiziunilor?
Puterea.ro
De la „100 de ani de singurătate” la „Squid Game”: cele mai tari seriale de urmărit în decembrie