NASA va construi o capsulă-hotel pe Staţia Spaţială Internaţională pentru turiştii spaţiali

NASA a încheiat un contract cu o companie privată, Axiom, pentru a construi o capsulă-hotel pe Staţia Spaţială Internaţională (ISS), pentru cazarea viitorilor turişti, informează The Independent.
Romania TV
03 feb. 2020, 15:14
NASA va construi o capsulă-hotel pe Staţia Spaţială Internaţională pentru turiştii spaţiali

Axiom este o companie din Houston, Texas, iar conform acesteia, extensia adăugată ISS va include un laborator de cercetare şi un observator prin care va putea fi văzut Pământul. Reprezentanţii Axiom au spus că speră ca noul segment al ISS să devină autonom, pentru a putea înlocui avanpostul spaţial după ce agenţiile participante îl vor închide.

Noul segment comercial al ISS ar putea fi inaugurat în 2024.

În 2018, Axiom l-a însărcinat pe designerul Philippe Starck să creeze interiorul pentru modulul locuibil al unei posibile staţii spaţiale. Reprezentanţii companiei au descris rezultatul drept „un ou confortabil şi prietenos”, care va include „materiale şi culori inspirate din universul fetal”.

În luna iunie 2019, NASA a anunţat că Staţia Spaţială Internaţională va fi deschisă companiilor private şi turiştilor, de la sfârşitul acestui an. Agenţia caută astfel modalităţi de a se retrage din angajamentul financiar pe care îl implică avanpostul spaţial.

ISS a mai fost vizitată de turişti spaţiali, primul fiind omul de afaceri american Dennis Tito, în 2001. Acesta a plătit Rusiei aproximativ 20 de milioane de dolari pentru a ajunge pe ISS. Au urmat alţi câţiva, cel mai recent fiind canadianul Guy Laliberté, fondatorul Cirque du Soleil, în 2009.

Din 2011, capsulele ruseşti Soyuz sunt singurul mijloc de transport al oamenilor pe ISS şi au dus pe avanpostul spaţial exclusiv angajaţi ai agenţiilor spaţiale.

Rusia vrea şi ea să reia transportul turiştilor pe ISS, din 2021. Nu numai turiştii vor avea acces pe ISS, ci şi companiile private, pentru „activităţi comerciale şi de marketing”.

NASA vrea să renunţe să susţină financiar ISS din 2020, sperând că această sarcină va fi preluată de sectorul privat. Agenţia vrea să economisească astfel bani pentru misiunea Artemis, care presupune reîntoarcerea astronauţilor americani pe Lună, din 2024, şi trimiterea primilor oameni pe Marte.

ISS este un satelit artificial locuibil şi este cea mai mare structură pe care oamenii au trimis-o în spaţiu până în prezent. ISS nu aparţine NASA, staţia fiind construită din 1998 împreună cu Rusia, iar, pe parcursul anilor, celor două naţiuni li s-au alăturat altele. În prezent este un proiect spaţial în valoare de 100 de miliarde de dolari, finanţat în principal de Statele Unite ale Americii şi la realizarea căruia participă 16 ţări. Staţia este ocupată în permanenţă, din noiembrie 2000, de echipaje comune. ISS se află pe orbita terestră la o altitudine de 400 de kilometri, efectuând o rotaţie completă în jurul Terrei la fiecare 90 de minute, navigând cu viteza medie de 28.000 de kilometri/ oră. Cântărind peste 408 tone, ISS oferă un spaţiu locuibil echivalent celui dintr-un avion Boeing 747.

Citeşte şi:

DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Ce va face Irinel Columbeanu de Sărbătorile Pascale: Ce meniu special va avea la azilul de bătrâni
Fanatik.ro
Cât costă kilogramul de carne de miel în Piața Obor. Partea din animal care se vinde cu 29 de lei
Capital.ro
Marele actor de care românii s-au despărțit cu durere. A fost cel mai bun. Nu poate fi uitat
Playtech.ro
Oraşul din afara ţării populat de români. Aici sunt peste 500.000 de cetăţeni de-ai noştri
DailyBusiness
Vouchere de vacanță 2025. Guvernul aprobă normele de accesare! Ce trebuie să facă bugetarii pentru decontare
Adevarul
Ghid de supraviețuire în războiul sondajelor electorale. Ștefureac: „80% din ce s-a publicat până acum sunt advertoriale electorale”
wowbiz.ro
Al patrulea deces la Spitalul Sfântul Spiridon din Iași! Gabriela Ștefănescu este doctorița care a fost găsită moartă după ce a participat la un simpozion medical. Ce au arătat rezultatele venite de la INML
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
Carnea de miel, prețuri uluitoare. E mai ieftin în Marea Britanie
Ego.ro
Ce a pățit Armin. Nicoară, imediat după ce a devenit tată! Probleme cu botezul și... EXCLUSIV
Prosport.ro
FOTO. Teodora Stoica, imagini fabuloase din Japonia. A fost la templul acoperit cu foiță de aur
kanald.ro
Criminalul din Băleni, care a ucis și batjocorit o femeie de 80 de ani, a fost trimis în judecată! Ce a făcut acesta după ce i-a luat viața bătrânei
Cancan.ro
Bianca Drăgușanu, GOALĂ în public! S-a dezbrăcat în fața celor prezenți și apoi și-a... GALERIE FOTO
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Marea Britanie a pus interdicție la graniță. Decizie pentru românii care stau sau merg în Regatul Unit
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
stirilekanald.ro
Imagini cutremurătoare cu Rareș Ion, tânărul care a murit după supradoză, filmate de Maru. Se vede clar cum i-a procurat substanțe interzise, deși neagă că ar avea o implicare. Prietena lui Rareș rupe tăcerea: "Își bătea joc de el"
S-a terminat pentru ANPC și Cristian Popescu Piedone. Decizia justiției confirmă eșecul autorității
MediaFlux
Scad drastic dobânzile la rate. Decizia Băncii Centrale aduce vești bune românilor
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
„Farmacia verde” din curte. Cristela Georgescu dezvăluie secretele unei plante-minune: Uscați sau faceți ceai