Accident grav cu şapte victime în Vaslui. A fost activat plan roşu de intervenţie

Un grav accident de circulaţie a avut loc, marţi, în localitatea Albiţa din Vaslui, după ce două maşini s-au ciocnit violent. Din primele informaţii, şapte persoane au fost rănite. Autorităţile au activat planul roşu de intervenţie.
Romania TV
04 feb. 2020, 11:17
Accident grav cu şapte victime în Vaslui. A fost activat plan roşu de intervenţie

UPDATE: Una dintre victime a rămas încarcerată şi inconştientă, aceasta fiind preluată de un elicopter SMURD şi transportată la o clinică din Iaşi. O altă victimă, rănită grav, a fost preluată o ambulanţa SMURD de terapie intensivă mobilă şi transportată la spitalul din Huşi. Celelalte cinci victime, care sunt conştiente, au primit îngrijiri la faţa locului şi apoi transportate, de asemenea, la spitalul din Huşi, potrivit Agerpres. 

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vaslui a transmis că victimele sunt cetăţeni basarabeni şi ucraineni.

Accidentul a avut loc pe DN 24B Huși – Albița, în apropierea satului Albița, județul Vaslui, la aproape 10 kilometri de Vama Albiţa. O persoană a sunat la 112 după ce a văzut că două maşini s-au ciocnit.

Potrivit Ştiriest, La locul accidentul s-au trimis o autospecială de stingere, 4 ambulanţe SMURD, o autospecială pentru transport victime multiple şi o ambulanţă a Serviciului Judeţean de Ambulanţă. A fost alertat şi un elicopter SMURD.

Din primele informații, este posibil să fie două victime, dintre care una încarcerată și inconștientă.

Potrivit Vremeanoua, o maşină condusă de un ucrainean a pătruns pe contrasensm după ce șoferul ar fi adormit la volan. Autoturismul s-a ciocnit violent de un altul condus de un cetățean moldovean care circula regulamentar. Impactul a fost deosebit de puternic, toate cele șapte persoane aflate în cele două mașini au suferit răni grave. 

Trafic blocat în apropiere de Albiţa din cauza accidentului

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române a anunţat că traficul este întrerupt pe DN 24B Huși – Albița, în apropierea satului Albița, județul Vaslui, după ce a avut loc o coliziune frontală între două autoturisme. 

Se estimează ca traficul să fie reluat, în condiții normale, în 30 de minute.

DailyBusiness
România evită recesiunea în 2025, dar stă pe un butoi cu pulbere economic. Adrian Vasilescu (BNR): Trebuie să stăpânim inflația!
Spynews
A început Săptămâna Patimilor. Tradiții și obiceiuri pentru fiecare zi înainte de Paște
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Ce este laptele UHT vândut în supermarketuri, de fapt. Mulți români îl cumpără fără să știe
Capital.ro
Americanii cutremură România. Au dezvăluit marele secret din spatele lui Călin Georgescu
Playtech.ro
Spălătoriile auto sunt în continuare o mină de aur! afacerea clasică, dar profitabilă indiferent de orașul în care trăiești
DailyBusiness
Revoltă la ANL: Angajații acuză sabotaj guvernamental și cer stoparea reorganizării care lasă zeci de oameni pe drumuri!
Adevarul
De ce nu poate Putin să oprească războiul. Cinci capcane pe care și le-a întins singur
wowbiz.ro
Incredibil ce a spus Mihai Sturzu de la HI-Q despre Dana Nălbaru și viața pe care o duce fosta lui colegă acum: „Nici nu-ți dai seama că e trădare”
Spynews
Alexia Eram a plecat în vacanță! Ce destinație europeană a ales influencerița / FOTO
Spynews
Cât de mare a crescut fiul cel mic al lui Adrian Mutu. Tiago a împlinit 8 ani / FOTO
Evz.ro
Produsul din supermarketuri care este plin de conservanți. Cum se prepară acasă o variantă mai sănătoasă
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Cătălina Ponor s-a transformat dintr-o gimnastă eroină într-o mamă gospodină. La 37 de ani, marea campioană s-a dedicat familiei
kanald.ro
BREAKING NEWS Șoferul autoturismului care a fost evitat de microbuzul căzut în Dunăre a fost dus la spital! Câte persoane s-ar fi aflat în microbuz
Cancan.ro
Scărlătescu a băut până a ADORMIT în fund! Imagini ȘOC: a căzut și...
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Interzis la tranzacții cu numerar. Se deschide obligatoriu cont la bancă. ANAF a început controlul
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Jordan Chiles, rivala Anei Bărbosu, a arătat poate prea mult într-un costum de baie
stirilekanald.ro
Polițista de penitenciar, relații amoroase cu un deținut în celulă VIDEO
Crin Antonescu l-ar învinge pe George Simion în turul 2 al alegerilor prezidenţiale. Rezultatele ultimului sondaj CURS
MediaFlux
Amenințarea lui Putin pentru întreaga lume! Se anunță sute de victime
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Primă la aniversarea căsătoriei: până la 3.000 de lei! Vezi cum poți beneficia